Prefectura Sălaj a discutat cu proprietarii de ferme de porci

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, şi subprefectul Virgil Ţurcaş au participat, joi, la sediul instituţiei, la o întâlnire cu proprietari ai fermelor de suine din judeţ.

Fermierii, ce reprezintă 15 exploataţii, cu un total de 90.000 de capete de suine, au precizat faptul că focarele de pestă porcină africană (PPA) din gospodăriile populaţiei aflate în apropierea fermelor duc la interzicerea comercializării porcilor din respectivele exploataţii.

În acest context, s-a subliniat faptul că este important ca persoanele fizice care deţin porci în gospodărie să respecte normele de biosecuritate, pentru a evita apariţia de noi focare.

Pentru pesta porcină africană (PPA) nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie:

– nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;

– creşteţi porcii doar în spaţii îngradite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici; este interzisă creşterea porcilor în regim de semilibertate;

– nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

– nu scoateţi scroafele/vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

– nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *