Un sălăjean beat a provocat un accident la ieșire din Ileanda
Alcoolul şi urmările lui. Potrivit IPJ Salaj un bărbat de 45 de ani, din judeţul Sălaj, conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1C, iar în afara localităţii Bizuşa a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, condusă de un cetăţan străin.
Evenimentul s-a produs la data de 6 aprilie a.c., ora 22.15 şi a fost soldat cu pagube materiale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest. În cazul cetăţeanului străin, rezultatul a fost negativ, iar în cazul sălăjeanului s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,72 mg/L alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.