Un tânăr de 25 de ani reţinut și încătușat de poliţişti pentru conducere fără permis
Un tânăr, de 25 de ani, din municipiul Zalău, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de conducere fără permis a fost reţinut de poliţişti.
La data de 5 iulie 2021, ora 23:15, poliţiştii din Zalău au oprit în trafic un autoturism, care circula pe strada Bujorilor, din municipiul Zalău.
Verificările efectuate au stabilit că şoferul, un tânăr de 25 de ani, din municipiul Zalău, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cel în cauză a mai fost depistat în trafic la data de 13 septembrie 2020, în timp ce circula cu autoturismul, cu o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a deţine permis de conducere.
De asemenea, în noaptea de 20 spre 21 iunie a.c., tânărul a fost identificat din nou în trafic, deşi nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.
În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, acesta a fost reţinut şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar marţi, 6 iulie a.c., procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.