Viceprimarul Teodor Bălăjel anunță construirea mai multor parcări supraetajate cu fonduri europene

Viceprimarul Municipiului Zalău, Teodor Bălăjel anunță că a început lupta pentru înmulțirea locurilor de parcare din oraș – o problemă care ne afectează pe toți și care trebuie să fie o prioritate pentru administrație.

„Imediat după sărbătorile de iarnă am luat legătura cu conducerea ADR Nord Vest, unde am avut tot timpul un sprijin valoros în atragerea banilor europeni, să vedem ce fonduri putem aduce pentru un plan de anvergură, cât mai cuprinzător, să înmulțim considerabil numărul locurilor de parcare în Zalău. Pentru că avem ambiția să eliminăm disconfortul de care avem parte cu toții din cauză că locurile de parcare sunt insuficiente, am pornit demersurile să punem în practică soluțiile. Este o urgență pentru locuitori, este implicit o prioritate pentru administrație.

Cum investițiile necesare sunt mari, primul lucru a fost să identificăm toate sursele de finanțare posibile, să pregătim bani mulți, suficienți, pe măsura problemei de rezolvat. Cheia sunt banii europeni, cei mai mulți și cei mai siguri. Rezultatele pe care le avem deja cu fonduri europene în modernizarea Zalăului sunt evidente. Cum europenii finanțează în primul rând coridoare de mobilitate urbană, soluția va fi să facem proiecte în așa fel încât să creăm zone de parcare mai generoase pe trasee de mobilitate pentru care pot veni bani europeni. Dar vrem să punem bani serioși pentru parcări și în lista de investiții pe 2022 a muncipalității și chiar să recurgem la împrumuturi avantajoase să rezolvăm criza locurilor de parcare.

Pentru că în mare parte în Zalău terenul este denivelat, soluția tehnică ideală vor fi parcările terasate, cu două nivele, prin care vom valorifica maxim terenul să obținem cât mai multe locuri noi de parcare. Iar unde avem cât de cât teren plan, ne vom bucura că vom avea costuri mai mici.

Dar să dau exemple de locuri în care putem face amenajări importante, pe care le am în vedere mai de mult și pe care le-am vizitat zilele trecute împreună cu specialiști în construcții și colegii de la Direcția Tehnică și de la Citadin. În zona Spitalului Județean, între străzile Dumbrava si cea pe care se intră la Urgență amenajăm 160 de locuri de parcare. Vom face parcări noi și în zona străzii Pictor Ioan Sima. După criteriul spațiului, pot aminti aici cartierul Porolissum – zona cuprinsă între benzinăria Petrom și intersecția cu strada Toporașilor, pe cursul pârâului Sărmaș, – unde vom face o platformă generoasă, cu aproximativ 200 de locuri de parcare. Zona va avea parte de fapt de o reamenjare peisagistică cuprinzătoare, asupra căreia voi reveni în detaliu. Pentru exemple de parcări cu două nivele pot da zona din fața intrării Spitalului vechi, zona din spatele Clădirii Transilvania, în apropierea Grădiniței nr. 1. Sunt doar exemple, pentru că programul pentru noi locuri de parcare va fi unul cuprinzător, cu amenajări în cartiere și acolo unde nu putem obține bani europeni vom lucra cu Citadin din fonduri proprii.

Dublarea numărului de locuri de parcare în oraș îl văd ca pe un obiectiv important si realizabil”, transmite viceprimarul Teodor Bălăjel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *