Viceprimarul Teodor Bălăjel despre investițiile din centrul Zalăului

Centrul Zalăului a câștigat mult odată cu reconfigurarea străzii 1 Decembrie 1918, de la Prefectură până la intersecția cu bulevardul Mihai Viteazu, căreia Primăria i-a făcut recent recepția.
Lărgirea străzii pentru cea de-a treia bandă de circulație – lățimea carosabilului fiind acum de 9,5 metri – reprezintă un mare câștig din punct de vedere practic, dar este un câștig important și din punct de vedere al aspectului întregii zone.
Fluidizarea circulației în zona centrală, odată cu lărgirea străzii dintre Casa de Cultură a Sindicatele și platoul din fața Prefecturii, este deja un beneficiu constatat de zălăuani. Ruta care face legătura între bulevard, prin spatele Prefecturii, pe strada Siomion Oros, prin fața halei agroalimentare, până pe strada 22 Decembbrie (fosta Crasnei) este de acum una comodă, de mare ajutor în centrul orașului.
„A fost o lucrare solicitantă, a ridicat probleme tehnice serioase din cauza faptului că, din cele trei cursuri subterane ale Văii Zalăului, două se unesc exact la intersecția străzii 1 Decembrie cu bulevardul Mihai Viteazu și a fost nevoie de o nouă structură de rezistență.
În zilele următoare facem și recepția lucrărilor la platoul din fața Prefecturi – odată cu pietonizarea străzii Unirii și modernizarea zonei centrului vechi -, dar și recepția lucrărilor de reamenajare a zonei din fața Galeriilor Meseș, unde, pe lângă refacerea zonei pietonale, am ținut mult la aspectul spațiului verde și am plantat brazi argintii și magnolii”, transmite viceprimarul Bălăjel.
Centrul extins al Zalăului are acum un aspect nou, este modern, frumos; ne putem mândri cu zona centrală, acum ca o sufragerie amenajată cu gust, cu o atmosferă foarte primitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *