VIDEO: 6 incendii de vegetație uscată în numai 6 ore
În intervalul 15-17.07.2022, misiunile pompierilor sălăjeni au vizat un număr de 51 de intervenții, care au fost reprezentate de cazuri medicale S.M.U.R.D., incendii, și alte tipuri de misiuni pentru protecția populației.
Numai sâmbătă, 16.07.2022, au fost înregistrate 6 incendii la vegetația uscată/miriști în doar 6 ore, în localitățile Ciocmani, Aghireș, Șimleu Silvaniei (Pustă Vale), Zalău, Sici și Sălățig. Flăcările au afectat aproximativ 10 ha de teren. Tragem un semnal de alarmă și facem un apel la responsabilitatea cetățenilor care execută igienizări în această perioadă de secetă prelungită. Reamintim că în urmă cu doar o săptămână s-a produs un incendiu de proporții la un fond forestier, aflat în apropierea localității Buciumi unde au fost mobilizate forțe impresionante care s-au luptat multe ore cu flăcările.
Vă reamintim câteva reguli generale simple, pentru prevenirea producerii incendiilor de vegetație uscată:
– utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;
– arderea trebuie să se desfășoare doar în locuri special amenajate, cu respectarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți;
Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:
– colectarea în grămezi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații,
– conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– desfășurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
Atragem atenția cetățenilor că, potrivit Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei.