VIDEO| Constructorii turci sunt în criză de timp pe tronsonul A3 din Nușfalău

75 de zile mai au la dispoziție turcii de la Nurol pentru a finaliza tronsonul de autostradă din Sălaj, tronsonul Nușfalău – Suplacu de Barcău.

Firma turcească trebuie să prezinte finalizați până în vară, cei 13,55 km de drum, asta dacă se vor mobiliza foarte bine cu finisajele: asfalt, parapete, marcaje, garduri protecție.

De menționat este faptul că, contractul a avut termen de finalizare februarie 2023, fiind semnat pe 30.09.2020. Firma a avut la dispoziție 6 luni și proiectare și 18 de execuție. Ordinul de începere a fost emis în 01.02.2021 și proiectul tehnic a fost avizat în august 2021. CNAIR nu a anunțat dacă a acordat antreprenorului extensii de timp, scrie Asociația Pro Infrastructură.

„Cu siguranță rămân mărunțișuri de terminat în afara părții carosabile până spre sfârșitul verii, dar circulația poate fi deschisă la final de iunie sau cel târziu început de iulie DACĂ și CNAIR își va face URGENT treaba și va rezolva birocrația necesară pentru execuția soluției provizorii de conectare cu DN19B lângă Porț, la sud de Suplacu de Barcău” a mai scris sursa menționată într-o postare pe Facebook.

ONG-ul a remarcat ironia situației: dacă acest fragment de drum va fi, România va marca borna de 1000 de km de autostradă cu un ciot de drum inutilizabil, pentru că nu e conectat la rețeaua națională rutieră: „Altfel, putem ajunge în situația penibilă de a atinge 1000 kilometri de autostradă și drum expres… cu un muzeu! Adică un tronson bun de circulat care nu poate fi folosit de șoferi deoarece nu are conexiune cu infrastructura existentă. În prezent, România are în exploatare aproape 955 km de autostradă și alți aproape 40 km de drum expres veritabil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *