VIDEO| Două proiecte finalizate prin PNRR, inaugurate la Pericei în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila

Zi importantă pentru comunitatea din Pericei! Conducerea Primăriei Pericei a inaugurat două proiecte de investiții importante realizate cu fonduri europene prin PNRR.

Prezent la eveniment a fost și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, care a transmis un mesaj prin care a felicitate echipa de la Primărie, pe primarul Boncidai Csaba, și chiar a făcut o tură pe noua pistă de biciclete alături de elevii din comună.

În această dimineață Primăria Comunei Pericei a inaugurat cei 3,3 km de pistă pentru biciclete și Centru de zi pentru copii expuși riscului de a fi separați de familie.

Valoarea totală a celor două proiecte însumează 3,55 milioane lei, bani investiți în dezvoltarea comunei Pericei prin care s-a reușit creșterea calității vieții.

La eveniment au participat ministrul Cseke Attila, primarul Boncidai Csaba, deputatul Seres Denes, președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, vicepreședintele CJ Sălaj, Robert Szilagyi, subprefectul Dari Toma, inspectorul șc. gen. Gheorghe Bancea, insp. șc. ge. adjunct Irina Kovacs, directorul DSP Sălaj, Radu Buciuman, directorul AJPIS Sălaj, Mircea Pop, dar și mai mulți primari din județ.

Cele două obiective reprezintă investiții importante pentru comunitatea locală, contribuind atât la promovarea unui stil de viață sănătos și a mobilității durabile, cât și la sprijinirea copiilor și familiilor aflate în situații de vulnerabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *