VIDEO! Ionel Ciunt construiește a doua creșă în Zalău de când e primar

Primăria Municipiului Zalău a fost câștigată de Ionel Ciunt în anul 2016 pentru că zălăuani erau nemulțumiți de faptul că primarul liberal Radu Căpâlnașiu nu făcea investiții în oraș.

Ionel Ciunt a arătat că se poate, iar în primul mandat la conducerea Zalăului a reușit să atragă fonduri europene record de aproximativ 100 de milioane de euro, fapt pentru care a și fost premiat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Asociația Municipiilor din România.

Zalău are o singură creșă funcțională cu 76 de locuri, iar Ionel Ciunt a mai construit încă una pe fonduri europene în cartierul Meseș și care este gata pentru anul acesta școlar. Creșa din Meseș are 55 de locuri și facilitățile oferite sunt la ultimele standarde.

Dar nu e suficient, lucru pe care și primarul Ionel Ciunt îl cunoaște, carw spune că solicitările din partea părinților ar fi pentru încă 2-3 creșe.

Primăria Municipiului Zalău a făcut demersuri la Guvernul României încă din luna iulie și a solicitat construirea a trei creșe: 1 de dimensiuni mari și 2 de dimensiuni medii.

La sfârșitul lunii august Compania Națională de Investiții prin care se derulează programul de construire creșe a anunțat că Municipiul Zalău are aprobat construirea unei creșe de dimensiuni mari cu 11 grupe, respectiv 110 copii, care va fi amplasată lângă blocurile ANL.

Astfel că astăzi în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Zalău, primarul Ionel Ciunt a făcut anunțul cu privire la construirea celei de-a treia creșe în Zalău.

A treia creșă va fi construită cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, va fi amplasată în cartierul Dumbrava Nord, în apropierea blocurilor ANL și a bazinului de înot.

Intervenția primarului Ionel Ciunt în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local cu privire la ✅construirea unei noi creșe în municipiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.