Viitorii jandarmi şi pompieri angajaţi cu doar 10 clase

Ministerul Afacerilor Interne a lansat în transparenţă decizională un ordin de ministru în baza căruia în structurile de forţă ale instituţiei vor putea fi angajaţi soldaţi şi gradaţi profesionişti cu doar 10 clase.

Astfel, ordinul de ministru pus în dezbatere prevede, la art 5, punctul b:

„Art. 5 (1) Sunt recrutate şi selecţionate în corpul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:

b) sunt absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu, în condiţiile prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Practic, dacă acest ordin va fi adoptat am putea vedea la IGSU-ul condus de Arafat şi, eventual la Jandarmerie, persoane cu 10 clase. Şi dacă pentru sarcini care presupun muncă brută sau simpla execuţie a unor ordine fără a le mai analiza, asta n-ar fi o problemă, în schimb, când vorbim de Jandarmerie unde personalul trebuie să aplice legea şi ideal să şi înţeleagă ce, cum şi când trebuie aplicat, să judece în ce situaţii se impun legitimări, sancţionări etc, situaţia arată diferit.

Ordinul de ministru a fost lansat în dezbatere publică după ce guvernul a adoptat (pe 25 august 2021), printr-o hotărâre 8.546 de posturi noi la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din care 129 de posturi de ofiţer, 25 de maiştri militari şi subofiţeri şi 8.400 de soldaţi şi gradaţi profesionişti, posturi care urmează să fie ocupate treptat.

Ulterior, Raed Arafat a făcut o serie de precizări cu privire la noua categorie de personal care urmează să fie angajată la IGSU, soldaţii şi gradaţii profesionişti:

„De ce introducem această categorie ? Până acum IGSU a avut categoria ofiţerilor şi a subofiţerilor, care – ambele categorii – sunt cu o anumită pregătire şi pot avea funcţii de comandă (…) Ce ne-a lipsit a fost categoria servanţilor şi a gradaţilor profesionişti, care nu a existat în cadrul IGSU. Introducerea ei şi punând o limită de vârstă până la care se permite să facem acest lucru la prima angajare ne va permite să creăm pepinieră care va fi pregătită iniţial ca şi servant pompier şi de unde o parte vor putea să acceadă în şcoala de subofiţeri (…) şi, de ce nu, în Facultatea de pompieri. În al doilea rând, contractele la această categorie sunt pe o perioadă determinată, ceea ce înseamnă că persoana va fi evaluată periodic şi la momentul reînnoirii contractului persoana poate să nu aibă contractul reînnoit dacă nu este performantă în domeniul în care lucrează”, a declarat Arafat.

„Se vor adăuga încă 782 de posturi care vor fi ocupate din sursă externă pentru înlocuirea unei părţi dintre cei care au plecat anul ăsta şi unde sunt posturile lor încă finanţate. Şi asta va fi aplicat nu numai la IGSU, va fi aplicat la toate structurile MAI pentru înlocuirea personalului care pleacă în pensie şi unde posturile sunt finanţate şi pot fi înlocuite din sursă externă„, a menţionat Arafat, din explicaţiile sale rezultând că vom putea vedea oricând jandarmi cu 10 clase interpretând şi aplicând legea.

Mai amintim că Legea 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei prevede că:

(1) Jandarmeria Română poate folosi gradaţi şi soldaţi profesionişti în limita posturilor prevăzute în statele de organizare, aprobate potrivit competenţelor.

(2) Gradaţii şi soldaţii profesionişti încadraţi au calitatea de militar şi se supun legilor şi regulamentelor militare.

(3) Timpul în care o persoană îşi desfăşoară activitatea în Jandarmeria Română ca gradat profesionist constituie vechime în muncă.

Pe scurt, ordinul de ministru aflat în transparenţă decizională se va aplica nu doar IGSU ci şi Jandarmeriei.

Mai merită menţionat că prin acest ordin se elimină decizia inspectorilor generali de a decide câţi gradaţi pot fi angajaţi şi, în schimb, nu se mai specifică cine ia decizia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *