Zălăuanul Brândea Daniel-Remus condamnat definitiv la 6 ani și 5 luni de închisoare pentru înșelăciune

Brândea Daniel s-a oferit să transporte din Moldova în Italia o cantitate mare de nucă (tone de nucă), iar în Italia a avut loc un accident rutier ușor, iar el declarat că în urma accidentului toată marfa a fost degradată. Brândea și Varga au profitat de evenimentul rutier din Italia și au prezentat asiguratorului un scenariu cu totul diferit, metodă prin care au accesat banii de pe asigurare.

Nuca fiind asigurată, zălăuanul Brândea ar fi trebuit să încaseze o primă de asigurare ilegal în valoare de aproape 2 miliarde lei vechi (187.000 lei).

Înainte de plată, firma de asigurări a făcut niște verificări mai amănunțite și a constatat că este înșelată și nu a mai plătit banii către Brândea Daniel. Firma de asigurări a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, iar procurorii au intrat rapid pe fir și au întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de înșelăciune și contrabandă.

În final procurorii zălăuani care au coordonat echipa de investigații din cadrul IPJ Sălaj au reușit să refacă traseul miezului de nucă și l-au prins pe Brândea Daniel, iar Judecătoria Zalău l-a condamnat la 6 ani și 5 luni închisoare cu executare.

Brândea Daniel-Remus în prezent locuiește cu familia în Londra – Marea Britanie, potrivit informațiilor de pe Facebook.

Șoferul de pe TIR Varga Ioan – Claudiu a fost și el condamnat pentru înșăleciune și contrabandă la o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu executare.


La data de 7 ianuarie 2021, Judecătoria Zalău: Condamnare fără acord de recunoaştere – Solutia pe scurt:

I.În temeiul art. 238 alin.1 C.p. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Brândea Daniel-Remus, fiul lui , cu adresa aleasă pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet av. , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere. În temeiul art. 245 alin.1 C.p. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BDRS, fiul lui , cu adresa aleasă pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet av. , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările. În temeiul art. 270 alin.2 lit.c) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BDR fiul lui , cu adresa aleasă pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet av. , cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b şi g (dreptul de a ocupa funcţia de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor), în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul Brândea Daniel-Remus a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală sunt săvârşite în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei pronunţată în dosarul 1854/309/2016, definitivă prin D.P. nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj la data de 24.10.2017. În baza art. 97 alin.1 Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei în cele 2 pedepse componente de: 1 an închisoare şi 1 an închisoare şi înlătură sporul de 4 luni închisoare aplicat. În baza art. 38 alin.1 Cod penal raportat la art. 40, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de 1 (un) an închisoare, 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare şi 5 (cinci) ani închisoare aplicate inculpatului BDR prin prezenta sentinţă penală cu pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an şi 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final stabileşte în sarcina inculpatului Brândea Daniel-Remus pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 5 (cinci) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

II. În temeiul art. 238 alin.1 C.p. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Varga Ioan -Claudiu, fiul lui cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere. În temeiul art. 245 alin.1 C.p. raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul VIC, fiul lui , cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările. În temeiul art. 270 alin.2 lit.c) din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea 86/2006, raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul VIC, fiul lui , cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a, b Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 38 alin.1 Cod penal raportat la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele de 1 (un) an închisoare, 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare şi 5 (cinci) ani închisoare aplicate inculpatului Varga Ioan -Claudiu prin prezenta sentinţă penală, stabileşte pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 9 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final stabileşte în sarcina inculpatului Varga Ioan -Claudiu pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 9 (nouă) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

III. În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 23 şi art. 397 Cod pr. pen. coroborat cu 1349 şi 1357 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Allianz-Ţiriac Asigurare S.A. şi admite în totalitate acţiunile civile formulate în cauză de părţile civile SC „Prometeu-T” S.A şi Schenker Logistics România S.A. Obligă inculpaţii BDR şi VIC, în solidar, la plata următoarelor sume: – 540 lei către partea civilă Allianz-Ţiriac Asigurare S.A., cu titlu de despăgubiri materiale; – 187.204 lei către partea civilă Schenker Logistics România S.A. cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând suma achitată cu titlu de datorie vamală, respectiv taxe vamale şi T.V.A. – 109.032 euro către partea civilă SC „Prometeu-T” S.A cu titlu de despăgubiri materiale; reprezentând contravaloarea mărfii însuşite de către inculpaţi.

În temeiul art. 272 şi art. 274 Cod procedură penală dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Sălaj a sumei de 217 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu pentru inculpatul Varga Ioan Claudiu, av. Jeler Alexandru care a asigurat asistenţa juridică a inculpatului în faza de judecată, cheltuieli ce rămân în sarcina statului. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă pe fiecare inculpat în parte la plata către stat a sumei de câte 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (2000 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară şi 700 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.12.2020, la sediul instanţei.”


La data de 22 martie Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de părți. 

One thought on “Zălăuanul Brândea Daniel-Remus condamnat definitiv la 6 ani și 5 luni de închisoare pentru înșelăciune

  1. Faceti va temele corect si informativa corect !!! Marfa in urma accidentului a fost UDATA ,plouata ceea ce a dus la mucegairea nucilor vrac ,proprietarul marfii refuzand o ,era si normal era produs alimentar ,nu eu trebuia sa incasez banii de asigurare ci proprietarul el era asigurat in polita de asigurare .Iar in al doilea rand in urma unui denunt sau sesizat organele competente dupa un an si ceva !!!da este o condamnare dar mai sunt cai de apel !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *