Zalăul – de la lumina de tavernă mohorâtă la lumina orașului european modern

Când echipa din primărie formată din Ionel Ciunt și Teodor Bălăjel a pornit la modernizarea Zalăului, în 2016, iluminatul public era și el o problemă gravă. Orașul era ca o tavernă mohorâtă odată cu lăsarea întunericului. Se impunea o soluție cuprinzătoare pentru rețeaua învechită, degradată, neîntreținută.
Așa că împreună au conceput, cu curaj, schimbarea întregii rețele de iluminat. Odată cu extinderea ei, pentru că multe zone rămăseseră în întuneric. Azi ne aflăm la jumătate de drum cu o rețea nouă, cu becuri LED, modernă, mult mai economică decât cea cu lămpi cu sodiu. Plus că noua rețea are un sistem de telegestiune care o face mult mai eficientă și reduce mult costurile și cu întreținerea.
„Am început cu resurse proprii, să nu stăm pe loc până au venit și primii bani pe proiectele europene pe care le-am depus. Și am făcut în perioada 2016 – 2020 încă 20 de kilometri de rețea nouă de iluminat, cu 2,5 milioane de lei”, spune viceprimarul Teodor Bălăjel.
Între timp, s-au materializat și lucrările pe primul proiect european. Primul proiect de modernizăre a iluminatului public – Etapa 1 – este la final, ceea ce înseamnă că în iunie vor fi gata cei 30 de kilometri de rețea nouă de iluminat pe 22 de străzi. Cu 21 de milioane de lei s-a înlocuit tot sistemul, de la corpuri de iluminat, brațe, cutii de conexiuni. Inclusiv stâlpii au fost înlocuiți pe 13 din cele 22 de străzi. În această Etapă 1 au fost incluse străzi importante, ca Avram Iancu, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Doja, Corneliu Coposu, Tudor Vladimirescu, dar și parte din bulevardul Mihai Viteazul și Șoseaua Ocolitoare.
Curând urmează să înceapă lucrările pe al doilea mare proiect pe bani europeni pentru iluminat public în Zalău, numit Etapa 2, care cuprinde alte 76 de străzi din oraș. Proiectul se află acum în faza de analiză a ofertelor depuse. Finanțarea este de 11,9 milioane de lei. Aici este inclusă și porțiunea din bulevardul Mihai Viteazul dintre OMV Petrom și Gară. Dar este vorba în total de 42,4 kilometri de rețea pe toate cele 76 de străzi cuprinse în proiectul care va aduce lumină în mare parte din Zalău.
„Vom moderniza însă iluminatul pe absolut toate străzile din oraș. Pregătim încă un proiect european pentru sesiunea de finanțare care începe anul acesta. Această Etapă 3 a modernizării iluminatului le va completa pe celelalte, astfel că tot intravilanul Zalăului va avea iluminat modernizat”, spune vicele Bălăjel.
Sunt zone în Zalău care așteaptă de mult rezolvarea neajunsurilor iluminatului, dar cârpeala sistemului decrepit nu era o soluție. Sunt încă probleme în Brădet, pe strada Pictor Iona Sima, de exemplu, pe străzi din Dâmbul Morii, pe strada Fabricii, inclusiv în centru, în zona blocului T159, în Simion Bărnuțiu, sau la blocuri de pe strada Tudor Vladimirescu. Primăria Zalău va asigura o întreținere corespunzătoare, dar cel mai important este că în curând toți vom avea un iluminat pe care multe alte orașe pot fi invidioase.
„Abordarea schimbării întregului sistem de iluminat a fost una curajoasă, dar rezultatele vor fi pe măsură. Totul va fi cu becuri LED de ultimă generație. Sistemul de telegestiune permite reglarea intensității luminii în funcție de luminozitatea naturală pe timpul nopții și permite și identificarea și localizarea imediată a defectelor din rețea. Un plus uriaș al acestui sistem este că a fost conceput să asigure și supraluminarea trecerilor de pietoni, pentru un trafic mai sigur. Marea satisfacție pentru cei care ne luptăm pentru mai bine în oraș este să dăm satisfacții mari locuitorilor Zalăului”, a mai spus viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *