Zi de bilanț în Episcopia Sălajului
Duminică, 29 ianuarie 2023, la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău s-au desfășurat lucrările ședințelor Consiliului Eparhial și Adunării Eparhiale din Episcopia Sălajului.
Cu acest prilej, ziua a debutat cu Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.
La eveniment a participat și deputatul PNL, Liviu Ioan Balint.
În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe domnul teolog Adrian-Claudiu Danciu, urmând ca acesta să fie hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Jibou.
De asemenea, înainte de începerea lucrărilor celor două foruri bisericești, a fost săvârșită o slujbă de Te Deum.
Pentru început, a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului, în cadrul căreia au fost discutate probleme care, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, ţin de competenţa Consiliului Eparhial. Acesta este organismul executiv al Adunării Eparhiale, compus din nouă membri, dintre care trei clerici şi șase mireni, aleşi pe termen de patru ani de Adunarea Eparhială, dintre membrii ei şi care are în competenţă problemele bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru întreaga Eparhie.
În continuare, s-au desfășurat lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Sălajului. În cadrul ședinței a fost prezentată activitatea Eparhiei pe anul 2022, pe baza rapoartelor principalelor sectoare de activitate: administrativ-bisericesc, cultural, economic și social-filantropic.
Potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organismul deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei, fiind formată dintr-un număr de 30 de membri, dintre care 20 sunt mireni, iar 10 sunt clerici, aleși pentru un mandat de patru ani.
După citirea rapoartelor au urmat luările de cuvânt ale membrilor Adunării Eparhiale, care au apreciat pozitiv activitatea desfășurată prin sectoarele de resort din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.