Ziua Națională a României marcată la CNS

Ca mesageri sinceri ai poporului român, elevii de la Colegiul Național Silvania Zalău au realizat astăzi, 29.11.2022, activitatea de sărbătorire a Zilei Naționale a României.
În mijlocul nostru au fost distinși invitați: doamna subprefect Adriana Sabou, domnul subprefect Florin Florian, domnul Dinu Iancu Sălăjanu – președinte al Consiliului Județean Sălaj, domnul Călin Forț -administrator public al municipiului Zalău, domnul Vasile Bulgărean – inspector școlar general din partea Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, domnul colonel Vasile Adrian Dobocan – inspector-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Porolissum al județului Sălaj, doamna Filip Lorena – director la Crucea Roșie Sălaj, colaboratorii din partea Tenaris – Zalău: domnul Cubleșan Rareș – Direcția De Calitate, domnul Popa Vasile – Direcția de Planificare, doamna Hodrea Codruța – Manager în relația cu comunitatea.
În prima parte a activității, elevii Victor Prodan și Mara Temeș, din clasa a XII-a F, au fost portavocea claselor de filologie, coordonate de către doamna profesoară Forț Corina, pentru a surprinde principalele momente în cronologia Marii Uniri, dar și un scurt istoric al Zilei Naționale a României.
Cei care au înfăptuit unirea au drept reprezentanți, în cadrul activității de azi, veteranii, care, aplecați de mulțimea anilor, nu au putut fi aproape de noi în aceste momente, dar în numele domniilor lor au participat la manifestarea noastră domnul colonel Alexandru Avram și domnul plutonier Magdaș Daniel, care au transmis mesajul Armatei române, forța care a dus la împlinirea acestui ideal de unire.
Elevii de la CNS au conceput mesaje pentru țara noastră, dintre care au fost selectate cele mai semnificative, realizate de către elevii din clasele a V-a și a VI-a, coordonați de doamnele profesoare Pop Mariana și Dospinescu Liana.
Am fost mândri de tradițiile noastre străbune, de personalitățile noastre culturale și literare care au dedicat versuri momentului Unirii. În acest sens, elevi ai CNS, îndrumați de profesoarele de limba și literatura română, au prezentat un moment artistic cu sprijinul Casei Municipale de Cultură Zalău, sub coordonarea doamnei Rodica Pop-Seling și a coregrafei doamna Gabriela Hosu.
Au recitat și au cântat elevii: Criste Larisa, clasa a XI-a F, Onica Matei, Mitrașca Iustin – clasa a IX-a C, Denisa Cristea, Roșan Evelin clasa a XI-a F, David Crăciunaș, clasa a VI-a, Moisi Raluca, clasa a XI-a F, Gudea Denisa, clasa a X-a E, Bai Alexandra-Adrien, clasa a XII-a H, Pop Ștefan – clasa a XII-a D, Diana Hărăstășan, Lesuțan Cristian, clasa a IX-a A. Am fost încântați de dansuri de pe valea Agrijului, puse în scenă de către elevii noștri din Ansamblul Folcloric Columna.
Vă mulțumim pentru trăirea împreună a acestui moment înălțător!
La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Text: Ioana Tuduce

 

Prezent la eveniment, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, i-a felicitat pe toți cei implicați în organizarea acestei activități: „Am răspuns cu drag invitației Colegiului Național Silvania de a lua parte la această frumoasă inițiativă, prin care am celebrat în avans Ziua Națională a României. Într-o atmosferă festivă, elevi, cadre didactice și reprezentanți ai autorităților ne-am bucurat de această măreață sărbătoare, am vibrat românește și am trăit la unison emoția transmisă prin poezia patriotică și cântecul popular. Felicitări tuturor și La Mulți Ani!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *