UMB, demonstrație de forță pe Autostrada Transilvania
Antreprenorul băcăuan UMB Spedition și-a prezentat “arsenalul” pus la bătaie pe porțiunea dintre localitățile Nădășelu și Mihăiești a Autostrăzii Transilvania (A3): sute de autobasculante, cife, buldozere și excavatoare cu șenile.
“Unul dintre șantierele care merg cel mai bine în România este cel dintre Nădășelu și Poarta Sălajului. A fost deschis anul acesta, iar sectorul respectiv este propus pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Antreprenorul român colaborează cu 500 de furnizori din țară și străinătate și a mobilizat 480 de muncitori care lucrează în două schimburi”, conform Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI).
Execuția celor 42 km ai tronsonului impune mixturi asfaltice (400.000 t), strat de agregate stabilizate cu lianți hidraulici (240.000 mc), fundație din balast (320.000 mc), terasamente (12 milioane mc), lucrări de artă (8,7 km), piloți forați (140 km). Sectorul Nădășelu – Mihăiești – Zimbor – Poarta Sălajului va cuprinde 18 viaducte, 8 poduri, 7 pasaje, 35 podețe, un nod rutier, două parcări de scurtă durată, în oglindă. Termenul de finalizare a lucrărilor, conform contractului, este 2023.
Proiectul Autostrăzii Transilvania (Braşov – Borş), parte din A3, a început în 2004, în baza unui contract încheiat cu compania americană Bechtel, ce trebuia terminat în 2012. A3 a fost împărțită inițial de autorități în două proiecte, București – Brașov și Brașov – Cluj-Napoca – Borș, lungimea sa fiind de 584 km.
Utilajele de pe A3 Nădășelu – Poarta Sălajului
- 94 autobasculante
- 53 cife beton
- 37 buldoexcavatoare, buldozere, excavatoare cu șenile/pneuri
- 22 instalații piloți forați
- 15 cilindri
- 10 încărcătoare frontale
- 7 autogredere
- 6 stații betoane
- 4 cisterne apă
- 1 pompă de beton
- 1 trusă de stabilizare pământ