Conducerea Primăriei Zalău, omagiu adus eroilor din Decembrie 1989
Primarul Municipiului Zalău, Ionel Ciunt, alături de viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas și de administratorul public, Călin Forț, a fost prezent astăzi, 22 decembrie 2021, la evenimentul care a marcat aniversarea Zilei Revoluției Române și a Libertății.
Activitățile aniversare au avut loc la Monumentul Revoluției din fața Parcului Central din Zalău.
”Decembrie 1989 a deschis drumul spre libertate, o libertate pentru care s-a vărsat mult sânge, iar mulți români și-au pierdut viața pentru noi, pentru binele nostru de peste ani. Durerea pierderii celor dragi, în Decembrie 1989, este una încărcată pentru mulți români și în ziua de azi. Ziua Revoluției Române și a Libertății ne aduce aminte de trecutul odios al comunismului.
În semn de respect și prețuire pentru cei care au schimbat soarta României în urmă cu 32 de ani, consider că trebuie să păstrăm vie memoria celor răpuși de gloanțe pentru libertate. Mă înclin în fața eroilor din Decembrie 1989”, a spus Ionel Ciunt, Primarul Municipiului Zalău.
Conducerea Primăriei Zalău, în semn de respect pentru eroii din urmă cu 32 de ani a depus la Monumentul Revoluției o jerbă de flori.