Elevi cu rezultate deosebite premiați de compania MULTICOM
Zeci de elevi au fost premiați ieri, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, într-un cadru festiv, de conducerea Multicom – cea mai mare companie de bricolaj și materiale de construcții cu capital românesc din județul Sălaj. Fiecare elev a primit suma de 1000 de lei, bani ce reprezintă o modalitate de a răsplăti valorile din rândul elevilor.
De altfel, compania Multicom s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe campanii de binefacere din comunitate, prin donarea de sume importante pentru diferite cauze.
Cei zece elevi au fost premiați de către directorul Multicom, Gavril Iepure, în cadrul evenimentului organizat de ISJ Sălaj. Au fost premiați următorii elevi: Muresan Alesia, Moldovan Maria, Rosan Evelin, Cristea Lacrimioara, Borz Stefana, Szilagyi Abigel, Andreica Alisa Roberta, Copaciu Paul, Turos Robert de la Colegiul Național „Silvania” Zalău, Ulici Eliza de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău.
„Astăzi, iată, încercă, să ne îndreptăm privirea către zona de excelență, iar asta cu ajutorul unor oameni de bine. Sunt momente când premiem excelența pe anumite direcții. Azi am invitat elevi care s-au remarcat într-un întreg și nu doar într-o direcție. Acești elevi fac eforturi deosebite și sunt în top, iar noi le mulțumim și a sosit la noi sprijin din partea companiei Multicom. Este un sprijin care se îndreaptă acolo unde este cea mai mare nevoie și noi credem că va avea un efect extraordinar. Sunt zece elevi selectați după criterii stabilite împreună cu reprezentanții companiei căreia îi mulțumim”, a transmis inspectorul școlar general, Vasile Bulgărean.
Prezent la eveniment, directorul companiei Multicom, Gavril Iepure, le-a înmânat elevilor premiile în bani și le-a mulțumit pentru rezultatele obținute.
„Ce poate fi mai frumos în săptămâna Crăciunuluisă putem dărui? Nu știu foarte multe despre voi, dragi elevi, nu știu dacă sunteți numai de 9 sau de 10, nu știu dacă veniți de la un liceu de top sau de la unul mai puțin performant. Ce știu este că voi ați fost selectați ca fiind elevi silitori, elevi buni și pentru noi, cel mai important este că promiteți pentru viitor. Societatea Multicom are ca misiune și de a ajuta oamenii să trăiască mai bine și mai confortabil. În acest context, societatea noastră a realizat sponsorizări în mai multe domenii de activitate. În 2021, compania Multicom a sponsorizat activitatea sportivă cu 7000 lei, activitatea medicală cu 21000 lei, educația cu 12.000 lei și multiple cazuri sociale cu 90.000 lei. Totalul sponsorizărilor din acest an este de 130.000 lei. Acum am deosebita plăcere de a sponsoriza cei zece elevi care sunt de față, fiecare primind suma de 1000 de lei. Îi felicit și le doresc spor la învățătură, să-și îndeplinească idealurile, puneți-vă obiective cât mai sus și țintiți acolo, cât mai sus. Pentru a reuși este nevoi de multă muncă și dăruire”, a declarat directorul Multicom, Gavril Iepure.