Guvernul PSD – PNL a alocat 100 de milioane pentru continuarea proiectelor PNDL 1 și 2
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea bugetului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu suma de 100 de milioane de lei pentru continuarea proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II.
Suma va fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe 2021, precizează un comunicat al Executivului.
„Decizia este necesară pentru a se asigura continuitatea derulării programului în perioada următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei până la data de 26 noiembrie 2021”, menţionează sursa citată.
Fondurile vor fi distribuite comunităţilor locale pentru plata facturilor emise pentru lucrările realizate în proiecte finanţate prin PNDL. Plăţile se vor face în ordinea cronologică a solicitărilor şi facturilor depuse de comunităţile locale.
Conform Guvernului, în cadrul PNDL etapa I, pentru perioada 2015 – 2023, sunt incluse la finanţare 4.509 obiective de investiţii, cu o valoare de aproximativ 15,4 miliarde lei, iar 3.311 sunt finalizate.
În cadrul PNDL etapa a II-a, pentru perioada 2017 – 2022, sunt incluse la finanţare 7.231 de obiective de investiţii, cu o valoare de aproximativ 30,97 miliarde lei, dintre care 2.941 sunt finalizate.
Până în prezent, situaţia execuţiei bugetului programului aferent anului 2021 este următoarea:
– PNDL I – suma alocată este de 519.950.000 lei, dintre care 519.931.000 lei au fost transferate beneficiarilor;
– PNDL II – suma alocată este de 5.637.138.000 lei, iar 5.636.795.000 lei au fost transferate beneficiarilor.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei Executivului, că vor fi alocate 100 milioane lei comunităţilor locale pentru continuarea proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II.
„Răspundem astfel solicitărilor primite din teritoriu de către Ministerul Dezvoltării până la 26 noiembrie în acest an. Este important să asigurăm continuitatea acestui program, accesat cu succes de comunităţile locale, în condiţiile în care prin ambele etape ale programului, de la demarare până în prezent, sunt finanţate peste 11.700 de proiecte. Ceea ce facem acum este în concordanţă cu discuţiile avute recent cu reprezentanţii autorităţilor locale şi cu nevoia de sprijin pe care o au comunităţile locale pentru susţinerea proiectelor de modernizare”, a explicat prim-ministrul.