Prima întâlnire a Pactului pentru Cultură Sălaj
Prima întâlnire a Pactului pentru Cultură Sălaj a adus în discuție viitorul cultural al județului și necesitatea înființării unei asociații culturale.
Ieri a avut loc prima întâlnire a Pactului pentru Cultură Sălaj, un eveniment dedicat dialogului despre viitorul cultural al județului și despre rolul culturii în dezvoltarea comunităților locale. Întâlnirea a adus împreună reprezentanți ai administrației publice, instituțiilor culturale, mediului educațional, organizațiilor independente, presei, arhitecți, experți și cetățeni interesați de dezvoltarea culturală a Sălajului.
Prima parte a evenimentului a fost dedicată unor exemple de bune practici și unor experiențe relevante din alte orașe și regiuni, în contextul dezvoltării unui posibil proiect cultural de amploare pentru Zalău și Sălaj. Ramona Laczki David, Coordonatoare proiect Timișoara 2023 în cadrul Centrului de Proiecte Timișoara, a fost prezentă fizic la întâlnire și a vorbit despre experiența Timișoarei ca fostă Capitală Europeană a Culturii. Intervenția sa a inclus aspecte legate de situația culturală a Timișoarei, diferențele dintre Timișoara și Cluj în raport cu acest proces, fondurile acordate anual pentru cultură și rolul important pe care l-a avut o asociație în inițierea proiectului Timișoara 2023.
Ștefan Teișanu, Director executiv al Centrului Cultural Clujean, a intervenit online și a vorbit despre importanța înființării unui ONG sau a unei asociații culturale în dezvoltarea unui proiect de Capitală Culturală. Acesta a prezentat și experiența Clujului, care, deși nu a câștigat titlul, continuă să implementeze proiecte dezvoltate în jurul candidaturii.
În a doua parte a zilei, participanții au lucrat în patru grupuri tematice, pornind de la câteva direcții importante pentru dezvoltarea culturală a județului: infrastructură și spații culturale, tineri și educație culturală, finanțare și sustenabilitate, respectiv identitate și colaborare. Discuțiile au vizat nevoia unor spații culturale active și accesibile, apropierea tinerilor de cultură prin proiecte educaționale și formate relevante, necesitatea unor mecanisme de finanțare mai stabile, precum și valorificarea patrimoniului, multiculturalității, bisericilor de lemn, viticulturii și resurselor locale ale Sălajului.
Intervenția doamnei Kelly Diapouli, Director artistic Larnaka 2030, a fost una dintre cele mai încurajatoare ale zilei. Kelly a făcut parte și din procesul Eleusis 2023, un oraș de aproximativ 30.000 de locuitori care a reușit să devină Capitală Culturală Europeană, iar acum coordonează candidatura Larnaka 2030, un alt oraș de dimensiuni apropiate de realitatea noastră. Discuția a arătat că ideea unui drum similar pentru Zalău nu mai pare doar o fantezie sau un slogan, ci un obiectiv despre care se poate vorbi serios, ca un posibil motor pentru dezvoltarea culturală a orașului și a județului în următorii 10 ani.
Ziua s-a încheiat cu o masă rotundă publică despre direcțiile posibile pentru Zalău și Sălaj în contextul unei dezvoltări culturale mai coerente.
În urma discuțiilor, concluzia comună a participanților a fost că dezvoltarea culturală a județului are nevoie de o structură care să aducă împreună instituții, organizații, profesioniști, artiști și cetățeni interesați. În acest sens, s-a conturat necesitatea înființării unei asociații sau a unui ONG cultural, care să conecteze inițiativele și ariile culturale din Sălaj și să contribuie la pregătirea pașilor necesari pentru dezvoltarea unui proiect comun în direcția unei candidaturi de Capitală Culturală. Această structură ar urma să funcționeze ca un cadru de colaborare și coordonare între partenerii culturali interesați, participanții la întâlnirea de astăzi, dar și alte organizații, instituții și persoane care doresc să se implice în acest demers.
Organizatorii mulțumesc tuturor celor care au participat și au contribuit la această primă etapă a Pactului pentru Cultură Sălaj. Mulțumiri sunt adresate Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj pentru găzduirea evenimentului și echipei La Nașu pentru sprijinul oferit în organizarea pauzei de prânz. De asemenea, organizatorii mulțumesc invitaților și moderatorilor:
Ramona Laczki David, Coordonatoare proiect Timișoara 2023, Centrul de Proiecte Timișoara
Kelly Diapouli, Director artistic Larnaka 2030
Raluca Grama, Șef Secție Patrimoniu Mondial, Institutul Național al Patrimoniului
Ștefan Teișanu, Director executiv Centrul Cultural Clujean
Doina Gecse Borgovan Gecse, moderator al sesiunii internaționale
Pactul pentru Cultură Sălaj își propune să deschidă un proces de colaborare între instituții, organizații, profesioniști, artiști și cetățeni interesați de viitorul cultural al județului.



























