Tânăr de 20 de ani din Gârbou, prins la volan că ar fi consumat două tipuri de droguri
Duminică dimineața, la ora 08:00, polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Gârbou, care a ieșit pozitiv la două substanțe interzise.
Tânărul a fost identificat pe strada Porolissum, din municipiul Zalău și, după testare, a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței de substanțe psihoactive în organism și tipul acestora.
Cercetările vor fi continuate de polițiști în cadrul dosarului penal întocmit pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.