Șofer de 51 de ani prins conducând un autoturism neînmatriculat și cu număr fals
Vineri, 4 februarie, în jurul amiezii, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat în trafic, pe strada Porolissum, un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din Zalău.
În urma verificărilor efectuate în bazele date, s-a stabilit că, autoturismul, condus de bărbat era neînmatriculat și avea număr fals de înmatriculare.
În fapt, autovehiculul era radiat din circulație dintr-un stat al Uniunii Europene, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare, care erau montate în locurile special destinate aparțineau unui alt autoturism, radiat din circulație în luna ianuarie 2018.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.