Avansează lucrările la noul teren de sport multifuncțional din incinta Stadionului Municipal

Primăria municipiului Zalău, condusă de Ionel Ciunt, a demarat un proiect de investiții pentru construirea unui teren de sport multifuncțional la Stadionul Municipal, unde copiii vor putea practica mai multe sporturi.

În prezent, antreprenorul lucrează într-un ritm accelerat. Clădirea vestiarelor este ridicată și acoperită, iar muncitorii execută în momentul de față lucrări în interior.

Pe terenul de sport a fost turnat stratul de tartan care urmează să fie colorat roșu și albastru și ridicat cadrul metalic în vederea împrejmuirii terenului cu plasă de sârmă.

De asemenea, muncitorii au finalizat și ridicarea stâlpilor de iluminat.

Așadar, zălăuanii vor avea o baza sportivă nouă la Stadionul Municipal care v-a dispune de un teren multifuncțional, modern, pe care copiii vor putea practica handbal, fotbal, baschet, volei și tenis.

Valoarea de finanțare a proiectului este de 1.061.280,17 lei și este realizat prin Compania Națională de Investiții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *