Cazul Narcisa Balint – Ambulanța Sălaj și despre tupeul ilegalilor

Un parlamentar din Sălaj s-a interesat de cazul de la Serviciul de Ambulanță Sălaj, condus interimar Narcisa Balint, soția deputatului Liviu Balint, după un concurs câștigat ilegal.

Curtea de Apel Cluj, după care și Înalta Curte de Casație și Justiție au anulat rezultatele concursului, dar și Ordinul de ministru prin care Narcisa a fost numită în funcția de manager al SAJ Sălaj.

Senatorul USR, Bob Virgil a adus în atenția ministrului Sănătății cazul din Sălaj și susține că instituția a ajuns „o afacere de familie”, iar actualul manager interimar ocupă funcția cu încălcarea unor prevederi legale.

Deranjată de întrebările adresate de senator și în loc să țină capul la cutie, Narcisa Balint s-a găsit să facă glume de tarabă legat de activitatea senatorului Bob Virgil. Demersul Narcisei Balint vine probabil în încercarea de a-și salva scaunul călduț.

Din discuțiile telefonice purtate cu dl. senator Bob Virgil, am înțeles că încă nu s-a rezolvat problema de la cine va recupera statul salariile plătite unei persoane necompetente.

„Poate ne va lămuri Curtea de Conturi, deoarece nu este normal ca doamna cu pricina să rămână cu salariile, iar statul să mai plătească o persoană cu aceleași sume cu titlu de prejudiciu. Nu ar fi rău dacă ne-am apuca de scuturat scaunele celor cu funcții ocupate nemeritat!”, ne-a transmis senatorul Bob Virgil.


Redăm mai jos dreptul la replică al senatorului USR, Bob Virgil:
Despre tupeul ilegalilor.
În urmă cu câteva zile am fost subiectul unei postări pline de sarcasm a doamnei Narcisa Balint, deși eu nu am provocat-o. A fost un articol local ce trata problema menținerii dânsei într-o funcție unde nu ar avea voie să fie și a pomenit de interpelarea făcută de mine la ministrul sănătății, pe care o consider de bun simț și corectă, prin care am dorit să aflu cât va mai prelungi numirile pseudo-managerilor la serviciile de ambulanță judetene.
Cazul de la Sălaj îmi era cunoscut și avea ceva în plus față de celelalte, exista o hotărâre judecătorească ce a statuat că doamna nu poate fi manager. Era firesc să pomenesc de acest caz personalizat, nu înțeleg de ce s-a iritat? Adica înțeleg de ce s-a iritat, însă tupeul mă uimește. Știi cum ocupi acea funcție și dacă cineva abilitat pune întrebări, sari ca opărit.
În România doar șmecheria ține loc de competență, fiindcă un ministru nu îți poate crea abilități pe care legal nu le poți dovedi. Nu cred că voi scrie mai mult, însă voi încerca să îi explic faptul că și în proximitatea dânsei există o persoană ce a fost subiectul unei plângeri penale pentru furt de curent, adică pentru o găinărie, deci, hai să nu deschidem subiecte de can can, fiindcă asta nu are nicio legătură cu problema reală sau cu interpelarea mea. Deocamdată atât!„, spune senatorul USR Sălaj, Bob Virgil Marius.

2 thoughts on “Cazul Narcisa Balint – Ambulanța Sălaj și despre tupeul ilegalilor

  1. Ce să mai zici? La început , soțul, care Erea un bun specialist in comercializarea produselor de Dăbuleni in zona ,, barieră ” din Jibou, s.a transferat pe postul de șef la Ambulanță din Zalău. El nu avea nici BAC.ul luat. Apoi, cum toți …,,deștepții” ereau prin politica, a ajuns deputat. Fiind plecat la capitală, cine da.i ia locuul? Scumpă lui soție. Cum…necum, femeia cu nume de floare, a fost …instalată pe scaunul de manager SAJ din Zalău. Bună afacere…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *