Județul Sălaj pe lista Ministrului Agriculturii cu suprafețe afectate de secetă

Culturile afectate de secetă s-au triplat în trei săptămâni – MADR anunță probleme pe aproape 4% din suprafața cultivată. 

Ministerul Agriculturii a anunțat vineri că 337.267 de hectare de culturi din 33 de județe din țară sunt afectate de secetă. Într-un răspuns recent pentru stiripesurse.ro, MADR precizează că suprafața totală cultivată la nivel național este de 8.892.223 de hectare, ceea ce înseamnă că seceta afectează în prezent 3,8% din total.

Potrivit Ministerului Agriculturii, suprafața afectată de secetă, pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor, este de 337.267 de hectare.

Este vorba de culturi din 33 de județe: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Au fost afecatate următoarele culturi: grâu, triticale (182.503 ha), orz, orzoaică, ovăz, secară (26.752 ha), rapiță (30.249 ha), porumb (58.548 ha), soia (4.083 ha), mazăre (786 ha), floarea soarelui (25.270 ha), plante furajere (4.477 ha) și alte culturi (4.466 ha).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.