Portret de politician: Daniel Buda, candidatul EPP&PNL pentru Parlamentul European

Astăzi prezentăm portretul candidatului Daniel Buda, lider PNL Cluj și europarlamentar în exercițiu, aflat la al doilea mandat.  Daniel Buda este de zece ani membru în Parlamentul European. Face parte din aripa PDL a Partidului Național Liberal. De altfel, în 2014, când a candidat prima oară la alegerile europene, Daniel Buda era inclus pe listele Partidului Democrat Liberal.

A intrat în politică în anul 1998, iar din 2006 a trecut la conducerea organizației PDL Cluj. De altfel, și astăzi el este liderul PNL Cluj.

La începutul carierei, acesta a fost angajat inspector la Primăria Municipiului Cluj-Napoca pe vremea când instituția era condusă de primarul Gheorghe Funar.

Are un doctorat în filosofie

Daniel Buda are 54 de ani și s-a născut în judeţul Sălaj. A terminat, în 1994, Facultatea de Zootehnie la Cluj-Napoca, iar în 1997 a absolvit și Facultatea de Drept.

Timp de doi ani, pe când era student la Drept, europarlamentarul a urmat un stagiu de perfecționare în probleme de administrație publică în Statele Unite, Michigan State University.

Conform CV-ului, Daniel Buda a fost avocat în Baroul Cluj Napoca din 1998 până în 2007, an în care a devenit notar public. Tot în primii ani de după 2000 a început și studiile doctorale. A devenit, în cele din urmă, în 2006, pe când era și parlamentar, doctor în filosofie.

Este vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din PE

Politicianul liberal din Cluj nu a fost niciodată foarte vocal cu privire la politica de la București. A lăudat guvernul când premier era Nicolae Ciucă, iar în restul aparițiilor publice s-a concentrat mai mult pe activitatea din Parlamentul European.

Este vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură, motiv pentru care a avut numeroase luări de cuvânt în plenul legislativului european: cele mai recente cu privire la problemele cu care se confruntă fermierii.

A semnalat și problemele cu care se confruntă crescătorii români de animale din cauza pestei porcine. S-a preocupat și de felul în care instituțiile europene oferă despăgubiri agricultorilor afectați de atacurile unor animale sălbatice.

Daniel Buda candidează acum pentru un nou mandat de europarlamentar, ocupând locul al nouălea pe lista comună PSD-PNL, un loc eligibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *