Premieră în justiția sălăjeană! Un procuror din Șimleu și-a dat în judecată șefa

Un caz cel puțin deplasat, dacă nu haluginant în justiția sălăjeană, a ieșit zilele acestea la suprafață, după ce pe portalul Tribunalului Sălaj a fost înregistrat dosarul civil nr. 1321/84/2022 din data de 17 octombrie, în materie Contencios administrativ şi fiscal.

Obiectul dosarului este suspendare executare act administrativ Ordinul nr.13/6.10.2022 emis de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei.

Reclamant este procurorul Zima Vlad, iar pârâți sunt prim-procurorul PJ Șimleu, Corina Oaneș și Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei.

Concret, procurorul Zima Vlad și-a dat în judecată șefa, pe prim-procurorul PJ Șimleu Silvaniei, Corina Oaneș, pentru că acesta ar fi nemulțumit de atribuțiile pe care le-a primit. Este o premieră în justiția sălăjeană când un subaltern atacă în instanță actele administrative emise de șeful ierarhic superior.

Se pune întrebarea oare cum vor mai putea lucrea împreună cei doi procurori? Lăsăm instanța să se pronunțe în acest dosar.

Miercuri, 26 octombrie, va avea loc primul termen de judecată pe fondul cauzei.

Am căutat pe Google și Facebook informații despre procurorul Zima Vlad și am aflat că este de origine din Bihor și a fost avocat definitiv în cadrul Baroului Bihor din noiembrie 2015. Zima Vlad a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei la data de 30 martie 2022 printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

Am solicitat un punct de vedere procurorului Zima Vlad, întrebări care i-au fost adresate pe contul personal de Facebook, ne având la dispoziție o altă cale de comunicare. Telefonul afișat pe site-ul Baroului Bihor nu mai este valabil.  

„(…) Va solicit un punct de vedere legat de dosarul civil nr. 1321/84/2022 inregistrat la Tribunalul Salaj. Totodata va cer sa exprimati un punct de vedere despre faptul ca in anii 2020 – 2021 a-ti distribuit pe contul personal de Facebook mai multe materiale de propaganda politica a PNL cu Ilie Bolojan. Sunteti un simpatizant al PNL? Va multumesc!”, a fost solicitarea la care așteptăm un răspuns. 

În anii 2020 și 2021, când actualul procuror Zima Vlad profesa ca avocat, și-ar fi arătat public simpatia pentru PNL, pentru că altfel nu înțelegem în ce logică a distribuit pe contul personal de Facebook mai multe articole de presă și materiale de propagandă despre Consiliul Județean Bihor, Ilie Bolojan și viceprimarul Oradiei, Florin Birta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *