68 de milioane de lei din PNRR pentru sistem ITS de informare și monitorizare pe tronson Târgu Mureș-Nădășelu

Compania de Drumuri a lansat în licitație un contract de 68 de milioane de lei finanțat din PNRR pentru achiziția sistemului ITS (intelligent transportation sistem) pe Autostrada Transilvania, tronsonul în circulație Târgu Mureș-Nădășelu. Sistemul pentru monitorizare și informare va contribui la creșterea siguranței rutiere prin prevenirea accidentelor, reducerea timpului de intervenție pentru echipele MAI/ISU, reducerea ambuteiajelor, va permite gestionarea situațiilor de urgență, monitorizarea și protecția mediului precum și localizarea mașinilor, potrivit caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Contractul are o durată de 84 de luni din care 60 perioada de garanție. Sistemul ITS permite informarea rapidă a șoferilor pe panourile VMS (panourile cu mesaje variabile) cu date despre accidente, condiții meteo nefavorabile, ceață, polei sau incidente pe autostradă.

De la Târgu Mureș la Nădășelu sunt 115 kilometri de autostradă, însă în circulație doar 99 pentru că lotul Chețani -Câmpia Turzii, fostul Lot Straco este în lucru (Strabag a deschis șantierul pentru finalizarea celor 16 kilometri cu termen estimat decembrie 2023).

Autostrada nu are sistemele ITS instalate sau funcționale pe cea mai mare parte din lungime, potrivit descrierii CNAIR :

Ofertele pot fi depuse până la 31 martie, iar prețul are o valoare de 75 % din totalul punctajului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *