Senatorul USR, Cosmin Viașu, se declară împotriva numirii lui Septimiu Țurcaș la ADI Someș-Tisa
După ce recent fostul primar al orașului Șimleu, Septimiu Țurcaș a fost angajat pe postul de administrator public la ADI Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, fiind condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție și având interdicția de a ocupa o funcție publică, liderii USR Sălaj au reacționat imediat și au sancționat public acest demers susținut de liberali.
USRiștii susțin că rămân fideli inițiativei „Fără Penali în Funcții Publice”, inițiativă semnată inclusiv de ministrul Lucian Bode șeful PNL Sălaj, dar și de mai mulți primari din județul nostru.
Potrivit unor surse juridice, funcția ocupată de Septimiu Țurcaș nu este asimilată celor publice, chiar dacă este plătit din contribuțiile asociațiilor membre în ADI. Juriștii susțin că acestă numire este undeva la limită, dar este oarecum legală.
„Rămânem fideli principiului ”Fără Penali în Funcții Publice” indiferent despre cine este vorba. Decizia de a numi în funcția de administrator public al Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii din Bazinul Hidrografic Someș-Tisa o persoană condamnată penal, încalcă orice urmă de bun simț. Ne disociem de asemenea fapte, drept pentru care reprezentantul USR Sălaj nu a girat cu votul său această numire în ședința AGA al Asociației de astăzi”, a transmis președintele USR Sălaj, Cosmin Viașu senator USR.