EXCEPȚIONAL! SCM Volei Zalău din primul sezon în Europa. Zalăul e revelația campionatului

În acest sfârșit de săptămână, SCM Volei Zalău joacă la Bucureşti ultimul turneu din sezonul regular din Divizia A 1 la volei masculin. SCM Volei Zalău a câștigat în fața celor de la Ştiinţa Bucureşti, scor 3-0 și a obținut calificarea în Cupele Europene.

Băieții lui Sorin Pop și Marius Lazăr mai au de jucat mâine cu Dinamo şi luni, 29 martie cu CSU Braşov.

Calificarea în Cupele Europene este o performanță extraordinară, ținând cont de faptul că echipa se află în primul an de activitate. Dar proiectul gândit de primarul Ionel Ciunt, împreună cu directorul SCM Zalău, Doru Țârle, dar și prin faptul că la echipă au fost aduși niște adevărați campioni – manager Feher Adrian și cei doi antrenori Sorin Pop și Marius Lazăr, era imposibil să nu dea rezultat.

O tradiție de peste 40 de ani a voleiului zălăuan la cel mai înalt nivel este dus mai departe de această echipă extraordinară, care a reușit în mai puțin de un an de zile să sudeze relații de joc, să formeze o echipă puternică, o adevărată familie și care să lupte pe teren pentru fiecare punct.

FELICITĂRI SCM VOLEI ZALĂU !

Adrian Feher, managerul echipei SCM Volei Zalău, a declarat în exclusivitate pentru Monitorul de Sălaj„Suntem foarte bucuroși pentru că încă din primul an de la înființarea echipei vom termina pe un loc care ne va permite participarea în Cupele Europene sezonul viitor. Aș vrea să felicit antrenorii și jucătorii care au făcut un sezon foarte bun și mi-au depășit așteptările. Eu am avut mare încredere în ei, dar trebuie să ținem cont că ne-am luptat cu echipe de tradiție din voleiul românesc, ca Steau, Dinamo sau Craiova.

Eu sunt bucuros că Primăria și Consiliul Local Zalău continuă tradiția celor aproape 40 de ani de volei zălăuan la cel mai înalt nivel și au asigurat echipei toate condițiile desfășurării voleiului de înaltă performanță. Este lucru știut că zălăuanii sunt mari iubitori de volei, iar Primăria Zalău a ținut cont de acest lucru și a susținut în continuare fenomenul voleibalistic.

Toți băieții de la echipă sunt foarte fericiți chiar dacă sunt noi veniți în Zalău. Li s-a explicat de către antrenori și de mine, Feher Adrian, ce înseamnă să terminăm pe un loc fruntaș, având în vedere că și antrenorii Sorin Pop, Marius Lazăr și eu, managerul echipei Adrian Feher, suntem multipli campioni naționali cu echipa echipa zălăuană de volei.

Vreau să transmit un mesaj tuturor zălăuanilor că abia îi așteptăm să fie alături de noi și să umple până la refuz sala sporturilor din oraș și mereu să-și aducă aminte că SCM Zalău este echipa tuturor zălăuanilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *