Incendiu puternic la autobaza Transurbis din Zalău! Scenariu ISU Sălaj
Astăzi, pompierii din cadrul Detașamentului Zalău au desfășurat un exercițiu tactic cu forte în teren, la sediul unui operator de transport public din municipiul Zalău, pentru verificarea capacității de intervenție în cazul producerii unui incendiu.
Scenariul a presupus producerea unui scurtcircuit la o stație de încărcare, urmat de izbucnirea unui incendiu care s-a propagat la un autobuz și la o copertină, existând riscul extinderii la celelalte autobuze. Totodată, o persoană a fost afectată de fumul degajat, fiind necesară evacuarea acesteia și acordarea primului ajutor medical calificat.
Echipajele au intervenit pentru salvarea persoanei, stingerea incendiului și limitarea propagării acestuia, în condiții cât mai apropiate de o misiune reală.




























