Un sălăjean prins de mai multe ori beat la volan, a fost reținut din nou pentru alcool la volan
Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul ȘCB pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În sarcina inculpatului s-a reținut că, la data de 9 mai în jurul orelor 17.15 acesta a fost identificat în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism, în ciuda faptului că avea dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența băuturilor alcoolice. Fiindu-i recoltate probe biologice, a rezultat că inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 2,79 g/l la prima probă și de 2,65 g/l alcool pur la a doua probă.
Inculpatul ȘCB a mai fost condamnat în anul 2019 la o pedeapsă de 10 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani, pentur săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice, hotărârea de condamnare fiind definitivă.
În plus, inculpatul mai este cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier într-un dosar înregistrat la PJ Jibou și a mai fost trimis în judecată pentru infracțiuni similare, dosarul aflându-se în etapa camerei preliminare la Judecătoria Jibou.
La data de 9 mai organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipale Zalău – Biroul Rutier au dispus reținerea lui ȘCB pe o durată de 24 de ore, iar la data de 10 mai procurorii din cadrul PJ Zalău au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Zalău cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.
Cercetările continuă în vederea lămurii tuturor împrejurărilor cauzei și stabilirii răspunderii penale.
Precizăm faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,a vând ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.