Dosare penale pentru tulburarea ordinii publice şi lovire sau alte violenţe
Un bărbat, din comuna Bobota, s-a prezentat în cursul zilei de marţi, 25 mai a.c., la Secţia 8 Poliţie Rurală Sărmăşag şi le-a relatat poliţiştilor că, în aceeaşi zi, în timp ce se afla pe drumul public, a fost lovit cu pumnul în zona feţei, de către un bărbat, tot din comuna Bobota.
Victima a solicitat un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale. În timp ce i se acordau îngrijiri medicale, în faţa sediului Poliţiei, au ajuns şi membrii familiei. La scurt timp, la faţa locului a mai ajuns un consătean, împreună cu familia.
Ulterior, între membrii celor două familii s-a iscat un scandal, o persoană fiind lovită cu un par în zona capului, altele îmbrâncindu-se reciproc.
Pentru aplanarea conflictului au intervenit nouă poliţişti şi patru jandarmi, la acel moment nicio persoană nu a fost transportată la spital.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice, respectiv lovire sau alte violenţe.
De asemenea, cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor participante şi luarea măsurilor care se impun.