Romeo Sabou (PSD), susținut pentru Primăria Șimleu de cele mai dezvoltate orașe din Sălaj și de două forțe politice din județ
11 zile au mai rămas până la alegerile locale parțiale din orașul Șimleu Silvaniei, oraș care, după scrutinul de anul trecut a rămas fără primar. Fostul primar și cel care a câștigat alegerile din 2020, Septimiu Țurcaș, candidat independent dar susținut de PNL, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și potrivit legile în vigoare a fost demis prin ordin al prefectului de la vremea aceea Virgil Țurcaș. Acesta este motivul pentru care duminică, 27 iunie 2021, șimleuanii sunt chemați la urne.
Pentru alegerile din Șimleu s-au încris patru candidați, iar unul are o susținere mare din partea a două orașe plus două partide politice. Este vorba despre Romeo Sabou, candidatul celor de la PSD.
Primarii și viceprimarii celor mai dezvoltate orașe din Sălaj, Zalău și Jibou, Ionel Ciunt, Dan Ghiurco, Teodor Bălăjel și Vlad Pașcalău și-au arătat susținerea pentru Romeo Sabou, fiind alături de acesta la depunerea candidaturii. Mai mult decât atât, orașele Zalău și Jibou sunt două exemple concrete de dezvoltare cu pași rapizi. Marturii stau investițiile care s-au realizat în mandatele primarilor Ciunt și Ghiurco.
O susținere puternică pentru Romeo Sabou a venit și din partea celor 10 consilieri județeni ai PSD, în frunte cu liderul Segiu Panie – fost vicepreședinte al Consiliului Județean Sălaj, cu o vastă experiență politică și administrativă.
Romeo Sabou, susținut de ALDE și Pro România
În altă ordine de idei să mai spunem că, în urmă cu câteva zile, ALDE și Pro România au decis să meargă pe mâna lui Romeo Sabou pentru alegerile din 27 iunie 2021.
În acest context, marți, 8 iunie 2021, la sediul PSD Sălaj, a fost semnat un Acord politic între organizațiile PSD, ALDE și Pro România pentru susținerea candidatului PSD, Sabou Romeo, la alegerile de primar din data de 27 iunie 2021, din orașul Șimleu Silvaniei. Acordul politic a fost semnat de președinții celor trei organizații județene, respectiv Ionel Ciunt, președintele Partidului Social Democrat Sălaj, Crișan Valer Radu, președintele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Sălaj și Ungur Alin, președintele Partidului Pro România Sălaj.
“Începând de astăzi, (n.r. 8 iunie 2021) împreună cu cele două partide cu care am încheiat acest Acord politic avem un obiectiv comun câștigarea alegerilor de primar din orașul Șimleu Silvaniei, de către reprezentantul PSD, Sabou Romeo, în data de 27 iunie”, a transmis președintele PSD Sălaj, Ionel Ciunt.