Roșia Montană a fost înscrisă în Patrimoniul UNESCO și în Patrimoniul mondial în pericol
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marți, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității și în Patrimoniul mondial în pericol.
Decizia a fost luată în urma recomandării ICOMOS – Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor – care a susținut înscrierea sitului și în Patrimoniul mondial în pericol deoarece în prezent nu există nicio certitudine că nu pot fi reluate activitățile miniere în zonă.
De asemenea, ICOMOS a recomandat ca experții să facă o vizită în zonă, să fie făcute recomandări și controale, astfel încât „să fie întreruptă cât mai rapid autorizația pentru exploatare minieră”.
„Roșia Montană devine azi parte a Patrimoniului Mondial UNESCO! Este o zi mare pentru mine. Unul din cele mai de suflet proiecte pe care l-am susținut își găsește astăzi finalitatea sperată.Este, de asemenea, victoria implicării civice și a tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul timpului.Interesele obscure au pierdut , iar oportunitățile pentru acest colț special de Românie se deschid!”, a transmis senatorul USR, Cosmin Viașu.