Guvernul de coaliție PNL PSD UDMR sprijină cetățenii prin măsuri economico-sociale
👏 Guvernul condus de premierul PNL Nicolae Ciucă sprijină cetățenii prin măsuri economico-sociale!
📍Pachetul “Sprijin pentru România” prezentat de premierul PNL Nicolae Ciucă vine în ajutorul cetățenilor aflați în dificultate! Încă două măsuri au fost prezentate, spre a fi implementate începând cu 1 iunie, și anume:
1️⃣ Vouchere de 250 lei vor fi acordate celor cu venituri mici, o dată la două luni. Sumele acordate însumează 3 miliarde de euro, iar jumătate dintre aceștia provin din fonduri UE. Beneficiarii acestora vor fi persoane și familii cu adevărat în nevoie, fiind împărțite în 6 categorii:
▶️ Pensionarii cu venit lunar sub 1500 lei;
▶️ Persoane cu dizabilități cu venit lunar sub 1500 lei;
▶️ Familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 lei;
▶️ Familiile monoparentale cu venit net lunar sub 600 de lei;
▶️ Familiile care au drept la ajutor social;
▶️ Persoanele fără adăpost;
📍Numărul total al beneficiarilor este de aproximativ 3 milioane de români, iar scopul măsurii este de a amortiza efectele produse de contextul actual pentru cetățenii aflați cu adevărat în situații critice.
2️⃣ A doua măsură propusă de Guvernul condus de PNL susține proiectele de investiții, prin care se alocă a doua tranșă din sprijinul de 5,2 miliarde de lei. Măsura vizează ajustarea prețurilor din proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, iar în această categorie se încadrează:
▶️ Proiectele de infrastructură de transport;
▶️ Proiectele de rețele de apă și canalizare;
▶️ Proiectele privind eliminarea deșeurilor;
▶️ Proiectele cu finanțare din POR;
📍 Peste 5000 de contracte aflate în derulare sunt vizate de această măsură, iar impactul financiar este de peste 1 miliard de euro. Conflictul din Ucraina, dar și creșterea prețurilor la energie și al materialelor de construcție au făcut necesară această măsură de sprijin pentru proiectele aflate în derulare!