Proiect de lege: Cont bancar gratuit pentru fiecare român, pentru pensie, salariu, economii și plăţi
Românii își vor putea face cont bancar gratuit pentru servicii de bază – pensie ori salariu, plăți electronice sau economii, dacă proiectul de lege anunțat joi de deputatul George Tuță va fi implementat.
Deputatul George Tuță a anunțat, joi, în cadrul ”Forumului Educației Financiare” că va continua să dezvolte, printr-o nouă inițiativă legislativă, procesul de incluziune financiară al românilor.
Tuță a anunțat, în premieră, că se află în debutul procedurii legislative proiectul acordării fiecărui român a unui cont bancar gratuit pentru servicii de bază – pensie ori salariu, plăți electronice, economisire primară.
”Evenimentul de astăzi are ca subiect educația financiară a românilor și nu se putea găsi un loc mai potrivit pentru ediția princeps decât Academia de Studii Economice. În fond, educația ca activitate socială este o datorie a sistemului de învățământ, cu precădere a celui universitar specializat. Ca atare, salut cu entuziasm această inițiativă.
(…) O prelungire a CNP-ului cu o identitate financiară pe care fiecare român trebuie să o primească gratuit”, a explicat parlamentarul.