Dosare penale pentru câteva recipiente cu insecticid expirate
Marți, 14 iunie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat două infracțiuni la regimul produselor de protecție a plantelor.
Polițiștii de la arme au efectuat controale la două societatăți comerciale (fitofarmacii), din județul Sălaj și au găsit produse expirate, care astfel au devenit deșeuri periculoase, oonform prevederilor O.U.G. nr.92/2021 privind regimul deșeurilor.
Este vorba de o societate cu punct de lucru în Cehu Silvaniei, la care polițiștii au identificat 13 recipiente de 250 de mililitri fiecare, ce conțineau acaricid, insecticid și fungicid cu termenul de valabilitate expirat.
Astfel de produse expirate, respectiv 5 recipiente a 500 ml , 4 recipiente de un litru și 23 recipiente a 250 ml, toate cu erbicid și 2 recipiente a 250 gr. fiecare de pesticid, au fost identificate și la o fitofarmacie dintr-o comună din județ.
De menționat, este faptul că această categorie de produse, după expirare devin deșeuri periculoase, astfel că acestea au fost indisponibilizate în vederea eliminării ecologice.
În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale și continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, pentru comiterea infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, faptă prevăzută de O.U.G. nr.195/2005.