Adriana Sabou, propunerea PNL Sălaj pentru funcția de subprefect al județului
După ce liberalii l-au votat pe Dinu Iancu-Sălăjanu în funcția de președinte interimar al PNL Sălaj, asta pentru că Lucian Bode este numărul 2 în partid la nivel național – secretar general, a fost suspus la vot și propunerea pentru funcția de subprefect al județului Sălaj.
Comitetul Director Județean al PNL Sălaj a validat propunerea pentru postul de subprefect, funcție vacantată în urma decesului fulgerător al celui care a fost Virgil Țurcaș.
Astfel, Adriana Sabou va fi susținută pentru a ocupa a doua funcție în cadrul Instituției Prefectului. Lucrează începând cu anul 2005 în cadrul acestei instituții, ocupând diferite poziții inclusiv cea de secretar al cancelariei în timpul celui de al doilea mandat ca prefect a lui Virgil Țurcaș.
Adriana Sabou este soția șefului AJF Sălaj (Asociația Județeană de Fotbal Sălaj), Daniel Sabou, care patronează și baza sportivă din Hereclean – CS Viitorul Zalău.