VIDEO| Copil de 15 ani din Sălaj s-a înecat într-o baltă din Cluj

M

Poliția anunță că vineri, 8 iulie, în jurul orei 17.00, echipajele de la Secția 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizate despre faptul că este posibil ca un minor, în vârstă de 15 ani, să se fi înecat în lacul Laguna Albastră, din localitatea Aghireșu.

Minorul de 15 ani, din județul Sălaj a fost scos din apă de scafandrii ISU, echipajul medical prezent la fața locului declarând decesul, anterior fiind efectuate manevrele de resuscitare ale acestuia.

În cauză, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.

Echipajul de la ISU Cluj l-a scos pe tânăr la mal, dar manevrele de resuscitare au eșuat. La ora 20.00, a fost declarat decesul băiatului din Sălaj.

Someșul „a înghițit” viața unui copil de 8 ani 

În urmă cu câteva zile, pe 29 ihnie, un copil de 8 ani a murit înecat în Someș, după ce s-a dus la scăldat cu mai mulți copii din Fodora. Din păcate deși echipajele de salvare au depus tot efortul pentru al salva, minorul a fost declarat decedat.

ISU Sălaj a atras atenția de mai multe ori, atât pe Facebook, cât și în presa locală despre faptul că scăldatul în locuri neautorizate este interes (râuri, balastiere, lacuri). Părinții în mod special au obligația de a supraveghea copiii și de ai împiedica să se scalde în locuri interzise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *