Șefa Băncii Centrale Europene: Vom majora dobânzile până când inflaţia va reveni la 2%
Banca Centrală Europeană va majora ratele dobânzilor până când inflaţia va reveni la ţinta stabilită de 2%, a declarat preşedinta BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat grupului media german Funke Mediengruppe.
„Vom majora dobânzile atât timp cât va fi necesar pentru a readuce inflaţia la ţinta noastră”, a declarat Lagarde în interviu, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Joi, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.
Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.
„La viitoarele reuniuni ale Consiliul guvernatorilor BCE, o normalizare suplimentară a ratelor dobânzilor va fi adecvată. Decizia semnificativă de joi, de a renunţa la ratele negative ale dobânzii, permite Consiliului guvernatorilor BCE să facă o tranziţie spre o abordare a deciziilor de politică monetară la fiecare şedinţă în parte”, se arată în comunicatul instituţiei cu sediul la Frankfurt.