Președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu prezent la sfințirea Bisericii Greco-catolice din Marca
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a participat, duminică, 16 octombrie, la sfințirea Bisericii Greco-catolice „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul și Sfântul Anton de Padova” din Marca.
Slujba de sfințire și liturghia arhierească au fost oficiate Preasfinția Sa Dr. Virgil Bercea, episcop de Oradea, împreună cu Preasfințiile Lor Vasile Bizău, episcop de Maramureș, și Ioan Călin Bot, episcop auxiliar de Lugoj, alături de un sobor de preoți.
„Am fost bucuros să iau parte la această mare sărbătoare a comunității, prilejuită de sfințirea bisericii greco-catolice din Marca. Edificiul a fost înălțat pe vatra vechii biserici în care reprezentantul de seamă al Şcolii Ardelene, teologul Samuil Micu Klein a rostit prima sa predică pe pământ sălăjean. Ceea ce mi-a atras în mod deosebit atenția a fost îmbucurătoarea participare a reprezentanților tuturor cultelor din zonă și din județele învecinate. Prezența a mai mult de 2.000 de credincioși și faptul că am avut ocazia de a da curs gândurilor mele în acel moment de mare trăire duhovnicească și lumească, m-au făcut să cred, încă o dată, că sălăjenii și Țara Silvaniei se află sub oblăduirea proniei cerești. Cu toții am reverberat acel sentiment de frățietate la care glasul clopotelor i-a îndemnat, îi îndeamnă și îi va îndemna pe sălăjeni”, a subliniat Dinu Iancu-Sălăjanu.