Umbrărescu, întârziat de birocrația statului și pe Autostrada Transilvania. Romsilva nu a eliberat terenul pe lotul Poarta Sălajului-Zimbor
Romsilva, instituție din subordinea Ministerului Mediului nu a finalizat eliberarea traseului pentru lotul de Autostradă Poarta Sălajului-Zimbor unde lucrează constructorul român UMB, iar Compania de Drumuri nu reușește să rezolve descărcarea de la Zimbor, unde lotul de 12 kilometri se va conecta cu următorul tronson care include tunelul Meseș, acuză fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma (mandatul Cătălin Drulă).
Lotul Poarta Sălajului -Zimbor (12 km.) este finanțat prin PNRR, contractul a fost semnat în 2020, iar termenul de finalizare este august 2024. Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire (parțială) în această vară.
,,Pe autostrada A3 Transilvania Cluj – Zalău finanțată din PNRR coaliția PSD-PNL nu a reușit să rezolve birocrația la un an de la debutul lucrărilor și riscă banii europeni. Pe sectorul Zimbor – Poarta Sălajului din județul Sălaj suprafețele împădurite au fost scoase din circuitul forestier la începutul acestui an, însă nici până astăzi Guvernul prin Romsilva nu a fost capabilă să elibereze amplasamentul. În consecință, constructorul român nu reușește să progreseze la nivelul demonstrat pe alte șantiere, iar stadiul fizic al șantierului publicat de Compania de Drumuri este abia la 12% pe un proiect început anul trecut.” a transmis Horațiu Cosma, conform economedia.ro.