Primarul Alexandru Spătar a câștigat peste 20 milioane lei pentru dezvoltarea Comunei Gârbou
Comuna Gârbou este formată din satele Bezded, Călacea, Cernuc, Fabrica, Gârbou (reședința), Popteleac și Solomon. Unul dintre cei mai longevivi primari din Sălaj este Alexandru Spătar de la Gârbou, care la alegerile locale din septembrie 2020 a câștigat al șaselea mandat de primar la Primăria Gârbou.
Alexandru Spătar este un om realizat din toate punctele de vedere, un om cu frica lui Dumnezeu, iar împreună cu echipa din Primărie se luptă pentru dezvoltarea comunei Gârbou.
În ultima perioadă, primarul Alexandru Spătar a câștigat finanțare pentru aproape toate proiectele depuse, ceea ce arată mult profesionalism și dedicare în administrație publică. Viitorul Comunei Gârbou este asigurat prin proiectele câștigate de primarul Alexandru Spătar care au primit finanțare, atât de la Guvernul României, cât din fonduri europene.
Primarul Alexandru Spătar a câștigat peste 2,7 milioane lei din PNRR pentru Comuna Gârbou
Primăria Comunei Gârbou are asigurată dezvoltarea pentru următorii ani, având în vedere numărul mare de proiecte de investiții câștigată de primarul gospodar Alexandru Spătar.
Pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), comuna Gârbou a depus un total de cinci proiecte de investiții și a câștigat finanțare pentru patru proiecte care au o valoare totală de peste 550.000 euro/2.770.000 lei.
Primul proiect câștigat are o valoare de 527.221 lei pentru „Elaborare/actualizare în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană”.
Un alt proiect câștigat în valoare de 75.000 euro este pentru „Asigurarea infrastructutii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice”.
Alt proiect câștigat cu o valoare de 439.350 lei este pentru „Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local)”.
Al patrulea proiect câștigat cu finanțare europeană de 315.000 euro este pentru „Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătății serviciile publice prestate la nivelul UAT Gârbou”.
Primăria Comunei Gârbou condusă de primarul Spătar Alexandru a solicitat peste 100 de milioane de lei pentru cinci proiecte pe Programul Anghel Saligny a căror valoare trece de 100 milioane lei, proiecte importante care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dar şi reţele de apă şi canalizare.
Până la acest moment două dintre proiecte au primit finanţare. Este vorba despre un proiect la reţeaua de apă în valoare de 5 milioane lei şi despre un proiect la reţeaua de canalizare în valoare de 13 milioane de lei.
Cert este că, prin cele două proiecte aprobate, în comună vor ajunge 18 milioane de lei de la Guvernul României.
Primul proiect finanțat este “Reţea alimentare cu apă potabilă în comuna Gârbou”, în valoare de 5 milioane de lei, iar al doilea proiect “Reţea de canalizare ape uzate şi staţie de epurare în comuna Gârbou”, în valoare de 13 milioane de lei.
”Este o sumă importantă, care este binevenită pentru comună, având în vedere că suntem o comunitate mare – a patra din Sălaj ca suprafaţă teritorial-administrativă, cu o întindere de 100.56 km2. Acest lucru implică o reţea de drumuri mare, la fel şi la reţelele de apă şi canalizare”, spune primarul Alexandru Spătar.
Proiectele necesită sume mai mari, conform calculelor specialiştilor care au întocmit proiectul. Astfel, pentru reţeua de apă, valoarea totală a obiectivului de investiţii este de 12.515.110,81 lei, suma solicitată de la bugetul de stat fiind 11.693.237,31 lei. Până la urmă, prin Programul “Anghel Saligny”, comuna Gârbou a primit o finanțare de 5 milioane de lei (1 milion de euro).
În ceea ce priveşte proiectul pentru reţeaua de canalizare, valoarea totală a obiectului de investiţii este de 27.781.597,30 lei, din care suma solicitată de la bugetul de stat a fost 26.930.618,78 lei. Finanţarea primită prin Programul “Anghel Saligny” este de 13 milioane de lei.
”Sunt sigur că vom rezolva acest aspect, astfel încât proiectele să fie duse la bun sfârşit. Având în vedere situaţia la nivel naţional, trebuie să fim mulţumiţi cu sumele primite. Aşteptăm şi alte surse de finanţare pentru infrastructura rutieră – drumuri asfaltate şi construirea unor poduri şi podeţe”, susține primarul.
Tot prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, Primăria Comunei Gârbou a mai depus alte trei proiecte, două dintre acestea privesc modernizarea infrastructurii rutiere în valoare totală de 65 de milioane de lei (13 milioane euro). Primarul Alexandru Spătar a mai depus un alt proiect în colaborare cu alte UAT-uri pentru înfiinţarea unei reţele de gaz-metan, care are o valoare de peste 44 milioane de lei (9 milioane euro).
Primarul caută soluții pentru modernizarea infrastructurii rutiere
Un proiect prevede asfaltarea tuturor drumurilor rămase neasfaltate din comună, legătura cu Mănăstirea Strâmba, construirea unui pod peste Valea Gârboului la Vama Solomon şi construirea a 11 poduri: nouă în localitatea Călacea şi două în localitatea Popteleac.
Proiectul are o valoare de 37.027.329,98 lei cu TVA. Un al doilea proiect privind modernizarea infrastructurii rutiere viza drumurile de legătură între Călacea şi comuna Recea Cristur, Gârbou şi comuna Bălan, Solomon şi Cristolţ şi legătură în DJ 108 S, intrare Bezded dinspre comuna Zalha şi DJ 108 B limită cu judeţul Cluj. Valoarea acestui proiect este de 28.868.562,79 lei.
Chiar dacă nu a primit finanţare pentru aceste proiecte, primarul Alexandru Spătar şi echipa din Primărie speră să găsească alte surse de finanţare pentru aceste proiecte.
Proiect comun pentru introducerea rețelei de gaz în comunele Gârbou, Bălan și Creaca
Un proiect important pentru cele trei comune Gârbou, Bălan şi Creaca este înfiinţarea reţelei de gaz metan. Primarul Alexandru Spătar speră să primească finanţare tot prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Valoarea investiţiei este de aproape 130 de milioane de lei (129.827.075 lei), din care 44 de milioane de lei este aferentă comunei Gârbou.
Investiție din fonduri europene de 2,5 milioane de euro se află în derulare
În momentul de faţă, Primăria Comunei Gârbou efectuează lucrările de aducţiune de apă şi canalizare menajeră, înfiinţarea unei staţii de epurare în centrul de comună, printr-un proiect în valoare de 2,5 milioane de euro din fonduri europene.
Acest proiect mai implică construirea unui Afther-school, dar şi reabilitarea şi dotarea Căminului Cultural din Călacea. La ultimele două obiective de investiţii, lucrările vor începe în perioada următoare, fiind în derulare licitațiile pentru execuția lucrărilor.
Asfaltarea DJ 108 S Cernuc – Bezded – Zalha, va fi realizat de Consiliul Județean
O altă investiție importantă așteptată de primarul Alexandru Spătar este modernizarea DJ 108S (Zalha – Bezded – Cernuc), care aparţine de Consiliul Judeţean Sălaj. Primarul a făcut demersurile necesare la nivelul conducerii județene , astfel că există promisiuni că acest drum va fi asfaltat cât mai curând.
Am o intrebare:dacă pe drumul județean 108 S la ieșirea din satul Cernuc spre Bezded sunt prevazute podețe de acces spre terenurile proprietate și sunt cuprinse în modernizarea drumului județean 108 S?