Trei persoane care au provocat un scandal în Marca, reținuți de polițiștii din Nușfalău
Joi, 15 decembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău s-au sesizat din oficiu că, în fața postului de poliție din comuna Marca are loc un conflict între mai multe persoane, care se agresează reciproc.
Polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Nușfalău, împreună cu polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, polițiști din Crasna și Sărmășag, cu sprijinul luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj și al jandarmilor sălăjeni s-au deplasat la fața locului și au aplanat cu operativitate conflictul. Persoanele implicate în altercație au fost identificate ca fiind zece bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 20 și 61 de ani, toți din comunele Halmășd și Marca, județul Sălaj.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii sălăjeni îi bănuiesc pe aceștia că, în timp ce aveau asupra lor obiecte contondente și arme albe, s-ar fi agresat reciproc, s-ar fi amenințat și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, iar un bărbat de 35 de ani, din Halmășd, este bănuit că ar fi distrus prin lovire cu un corp contondent, parbrizele a două autoturisme parcate în fața postului de poliție din Marca, aflate în proprietatea a două dintre persoanele implicate în conflict.
Toate persoane implicate în altercație au fost conduse la sediul Secție nr.7 Poliție Rurală Nușfalău.
În urma agresiunii, trei persoane au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.
În urma audierilor și după administrarea probatoriului în cauză, vineri, 16 decembrie a.c., polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău i-au reținut, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, pe un tânăr de 20 de ani, din Marca și pe bărbatul de 35 de ani, din Halmășd, bănuiți de comiterea infracțiunilor de încăierare, amenințare, distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Sâmbătă , 17 decembrie polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău i-au prezentat pe cei doi bărbați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, față de aceștia fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Nușfalău din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.