Peste 100 de autovehicule verificate în trafic de polițiștii rutieri sălăjeni

 

Vineri, 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 06.30 – 09.30, polițiști de la Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, de la Biroul Rutier Zalău dar și de la celelalte formațiuni de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pe drumurile publice din județul Sălaj, în cadrul unei acțiuni desfășurată la nivel național, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.

Activitățile polițiștilor au vizat verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane de către operatorul de transport şi de către conducătorul auto și prevenirea conducerii sub influența alcoolului a unor astfel de vehicule.

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate 110 de autovehicule, toate destinate transportului de persoane, fiind testați cu aparatul etilotest toți conducătorii auto verificați.

În urma testărilor, nu a fost depistat niciun conducător auto care să fi consumat alcool înainte să se urce la volan în timp ce efectua transport de persoane.

Totodată, în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, din care șase la H.G. nr.69 / 2012 privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și 16 potrivit O.U.G. nr.195/2002, cu amenzi în valoare totală de 6.435 de lei.

Polițiștii sălăjeni continuă astfel de activități pentru responsabilizarea conducătorilor auto. Scopul acestor acțiuni este scăderea riscul rutier și adoptarea de către conducătorii auto a unui comportament preventiv în trafic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *