Dosar penal pentru un minor care a furat un autoturism pe care l-a condus beat și fără permis
Popeni- Implicat într-o autoaccidentare, după ce a sustras un autoturism pe care l-a condus sub influenţa alcoolului și fără permis.
Duminică, 28 mai a.c., poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au identificat şi cercetat un tânăr de 17 ani, din localitatea Popeni, județul Sălaj, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acesta este bănuit că în jurul orei 23.00, în timp ce conducea fără permis și sub influenţa băuturilor alcoolice, un autoturism sustras din curtea unui imobil din localitatea sălăjeană Popeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și autoturismul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea carosabilului, tânărul suferind leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri.