USR e în stradă și vorbește cu oamenii
În Zalău, membrii Filialei Județene Sălaj au vorbit cu locuitorii din centru municipiului despre problemele cu care se confruntă: traficul îngreunat pe bulevard din cauza nefinalizării Șoselei de Centură și a stării drumurilor și poluarea datorată șantierelor din centru, care fac irespirabil aerul în zonă, mai ales pe timp de caniculă.
Au stat de vorbă cu cetățenii senatorul USR, Bob Virgil Marius, președintele USR Sălaj, Tămaș Mihai, consilierii județeni Ardelean Cosmin și Olar Nicolae, dar și consilierul municipal Ramona Goga, împreună cu alți membri USR Sălaj.
Câțiva zălăuani au menționat faptul că s-au trezit înconjurați de betoane, de șantiere pe care lucrările avansează foarte greu și că le lipsesc copacii care aduceau umbră în această perioadă toridă.