Măsurile adoptate de Poliție, Jandarmerie și Pompieri – 50 de patrule de siguranță publică în tot județul
Măsurile structurilor județene ale MAI pentru perioada minivacanței prilejuite de Ziua Națională a României și Sărbătoarea Sfântului Andrei
În minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, poliţiştii sălăjeni vor fi prezenți în teren și vor acționa pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier.
În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și din cadrul altor structuri vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Zilnic, peste 50 de patrule de siguranţă publică vor fi la datorie pe raza județului Sălaj pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
În toată această perioadă, poliţiştii sălăjeni vor acționa împreună cu jandarmi, polițiști locali și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a furturilor de şi din autoturisme, din buzunare, a tâlhăriilor, precum şi pentru identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.
Polițiștii rutieri și de ordine publică sălăjeni vor fi prezenți în trafic pe întreaga reţea de drumuri din județul Sălaj, în vederea fluidizării traficului rutier şi prevenirii producerii evenimentelor rutiere grave, precum și pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă şi a depăşirilor neregulamentare.
Polițiștii rutieri vor efectua filtre sau controale în trafic pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul şi pe drumurile judeţene şi comunale, vor folosi la capacitate maximă aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor și vor acționa pentru combaterea excesului de viteză, depistarea participanţilor la trafic care manifestă agresivitate în conducerea autovehiculelor sau efectuează depăşiri neregulamentare şi, în general, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.
Poliţia Rutieră le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită adecvată, să păstreze viteza regulamentară şi adaptată condiţiilor de trafic, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de toţi participanţii la trafic.
Pentru evitarea neplăcerilor pricinuite de aglomerarea arterelor rutiere sau a ambuteiajelor ce pot apărea în această perioadă, Poliţia Rutieră face apel la toţi participanţii la trafic să-şi planifice din timp deplasările, să se informeze cu privire la traseul ales, starea drumurilor şi prognoza meteo.
Având în vedere minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, precum si faptul ca am intrat în sezonul rece, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri privind prevenirea și stingerea incendiilor:
A. La unitățile de turism:
• la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu; este recomandat ca turiștii să se informeze cu privire la modul de comportare în caz de incendiu;
• informați de îndată personalul de la recepție în cazul în care constatați că există căi de evacuare blocate.
B. La locuințe și gospodării:
• odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate. Pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură, iar dacă constatați defecțiuni, remediați-le;
• acordați o mare grijă copiilor, în preajma cărora nu trebuie lăsate mijloace de aprindere;
• nu folosiți instalații electrice cu improvizații și nu le suprasolicitați prin folosirea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere;
• la părăsirea locuinței, decuplați aparatele electrice.
Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a Românei, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri.
În contextul zilelor libere ce urmează, le recomandăm tuturor să petreacă în siguranță, să nu consume alcool în exces, să nu accepte băuturi sau alimente de la persoane necunoscute, care pot conține diferite substanțe, și să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, generând tulburări emoționale și de comportament.
De asemenea, reamintim că specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog oferă, gratuit și confidențial, asistență integrată medico-psiho-socială, iar persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0 800 870 070, să se adreseze CPECA Sălaj sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.
În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie a.c., peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj vor acționa, alături de partenerii instituționali, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică pentru cetățenii care se vor afla în spațiile publice.
De asemenea, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României, jandarmii sălăjeni vor asigura măsuri de ordine publică la manifestările dedicate acestei zile importante și vor participa, cu un detașament de onor și mai multe autospeciale, în cadrul ceremonialului militar care se va desfășura în Jibou, Șimleu Silvaniei și Zalău.
Totodată, în această perioadă, jandarmii sălăjeni vor avea în vedere desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor cultural-artistice, sportive și religioase ce vor fi organizate în zona de competență.
Misiunile jandarmilor vor avea în vedere protecția participanților, prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
Facem apel la toți cei care vor participa la aceste manifestări să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, dacă sunt însoțiți de copii, să îi supravegheze cu atenție, să acorde atenție modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul celei mai apropiate patrule de jandarmerie sau poliție, ori să apeleze numărul unic de urgență „112”.