PNL joacă la două capete – la guvernare cu PSD, dar și o varianta de rezervă cu USR
În încercarea de a-și maximiza scorul la alegerile prezidențiale, PNL caută soluții, inclusiv o posibilă coalizare cu USR. Președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, a deschis ușa pentru foștii parteneri de guvernare, sperând, probabil, că rezultatul dezastruos de la alegerile locale îi vor determina pe USR-iști să se alăture liberalilor. Însă această posibilă alianță nu este imposibilă atâta timp cât PNL este în coaliție cu PSD, ceea ce limitează marja de negociere a liberalilor cu alți parteneri.
USR și-a ales un nou președinte după eșecul de la alegerile din 9 iunie, ceea ce a determinat demisia lui Cătălin Drulă fruntea partidului. Elena Lasconi a fost votată pentru funcția de președinte al USR și este văzută acum, la nivelul partidului, ca o vestă de salvare. În plus, Lasconi este prezentată ca având un mare potențial de a obține un scor bun la alegerile prezidențiale care să asigure USR un scor electoral similar ca acum 4 ani, la alegerile parlamentarele din decembrie 2020.
La scurt timp după anunțarea rezultatelor din USR, Elena Lasconi a fost sunată de Nicolae Ciucă pentru a fi felicitată.
„Da, m-a sunat domnul general Ciucă şi m-a felicitat şi i-am mulţumit foarte mult. Doreşte să vorbim, o să vorbim, sunt om al dialogului, dar eu decizii nu o să iau de una singură, pentru că aia înseamnă să fii dictator şi nu lider. O să iau doar după ce mă voi consulta cu colegii din Comitetul naţional şi Comitetul politic, din care fac parte aleşii USR-ului şi bineînţeles că şi cu colegii mei din filiale. Pentru că noi tocmai am ieşit dintr-o campanie electorală şi dintr-o perioadă grea pentru mulţi colegi din filiale”, a spus Elena Lasconi la Digi24.
”Toate opțiunile sunt pe masă”
Nu este însă pentru prima dată când Nicolae Ciucă pare să facă pași spre USR. La începutul lunii iunie, Nicolae Ciucă, întrebat de o posibilă colaborare cu USR la alegerile prezidențiale, a spus că toate opțiunile sunt pe masă.
„Ştiţi foarte bine că orice opţiune este pe masă. Orice opţiune. Ca atare, în această perioadă scurtă de când am intrat în politică am învăţat un lucru, în politică niciodată să nu spui niciodată. În profesia mea, nu era nu, da era da, aici lucrurile sunt mai nuanţate. Şi atunci, nu pot să mă pronunţ acum într-o astfel de situaţie. Vă spun să sunt toate ipotezele pe masă”, a spus Nicolae Ciucă, la Digi24.
Elena Lasconi va fi probabil cel mai puternic contracandidat al lui Ciucă pe zona de dreapta. Speranța PNL ar fi ca USR să nu intre în competiția electorală pentru prezidențiale și să susțină candidatul liberal, maximizând astfel șansele lui Ciucă să ajungă în turul II.
Însă acest lucru este aproape imposibil, având în vedere situația electorală a USR. Dacă Lasconi nu intră în competiție și nu reușește un scor bun, USR are șanse să nu intre în Parlament. În plus, coaliția cu PSD îi încurcă pe liberali în negocierile cu USR.
”PNL înţeleg că a decis şi candidatul este Ciucă. Dacă mă întrebaţi pe mine, Ionuţ Moşteanu, acum, e exclus ca USR că îl susţină pe Ciucă. Treaba PNL-ului ce va face. (..) În momentul în care PNL este împreună cu PSD la guvernare, am părea schizofrenici să mergem să susţinem candidatul PNL. Totuşi, suntem oameni cu mintea la noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă USR ar putea să susţină candidatul PNL la alegerile prezidenţiale din toamnă, potrivit g4media.ro.
Trădarea începe din teritoriu
Însă, ușile liberalilor pentru USR s-au deschis și în teritoriul. Ciucă le-a spus liderilor liberali din teritoriu să facă majorități în consiliile locale cu oricine, inclusiv cu USR. Asta în condițiile în care președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut președinților de filiale să încerce să facă majorități cu PNL.
„Partidul Naţional Liberal, şi înainte de alegeri, şi acum, şi după, a lăsat libertatea fiecărei filiale să îşi aleagă formaţiunea politică cu care va face majoritatea în consiliul local. Apreciez că este absolut normal şi real ca cei care ştiu cel mai bine ce se întâmplă în fiecare filială, fără să decidem de la centru – nu poţi să iei o măsură otova şi să fie o formulă care poate să dea şi rezultate. Nu, fiecare preşedinte de filială, cu echipa de conducere a filialei, stabilesc cu cine vor face majorităţi”, spune recent Nicolae Ciucă, potrivit G4media.ro.
Chiar dacă USR nu a reușit să facă pragul în multe localități sau consilii județene, o decizie care se lasă așteptată, inclusiv de la PNL este, spre exemplu, majoritatea în Consiliul General al Capitalei, acolo unde liberalii sunt cei care înclină balanța majorității. Deși, PSD-PNL a reușit să câștige în alianță cinci sectoare din capitală și au bătut palma pentru a face majoritate în CGMB, după alegeri, PNL ia în calcul serios să îl susțină pe Nicușor Dan pentru următorii patru ani. Poate această decizie nu e deloc întâmplătoare având în vedere că Nicușor Dan, ales cu un scor istoric și fiind al doilea cel mai votat om din România, ar putea juca un rol important pentru alegerea noului președinte al României.