PSD cere demisia lui Costel Alexe de la șefia CJ Iași, după acuzațiile DNA că ar fi luat mită

Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, cere demisia lui Costel Alexe de la președinția Consiliului Județean Iași, după ce fostul ministru al Mediului a fost acuzat de procurorii DNA că a solicitat și a primit mită 22 de tone de tablă.


„Conform DNA, Costel Alexe – PNL a luat șpagă în timp ce era ministru, când lumea era ținută în case. Sunt trei lucruri care trebuie făcute urgent:

1.Orban să îi ceară lui Alexe să demisioneze din funcția de președinte al Consiliului Județean Iași;

2.Iohannis să încuviințeze cu celeritate cererea DNA de începere a urmăririi penale;

3.USR+ să iasă public si să explice cum partidul “fără penali în funcții publice”s-a asociat la guvernare cu o formațiune coruptă ca PNL”, scrie prim-vicepreședintele PSD, într-un mesaj publicat pe Facebook.

DNA i-a solicitat, luni, președintelui Klaus Iohannis, încuviințarea urmăririi penale pentru fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, care ar fi primit mită 22 de tone de produse din tablă.

Ministrul ar fi pretins mita respectivă pentru alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și pentru monitorizarea favorabilă a măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *